Un preot din Bârseşti a făcut slujbă pentru venirea ploilor

Gorjenii au ajuns în culmea disperării din cauza secetei prelungite. Pe lângă faptul că apa a fost raţionalizată, acolo unde încă mai este, dacă în zilele următoare nu va ploua şansele să se salveze ceva din culturile agricole sunt minime. Acest lucru este ştiut şi de preotul din cartierul Bârseşti care a oficiat o slujbă religioasă pentru venirea ploii. Acest lucru a fost făcut la cererea credincioşilor care şi-au pus ultimele speranţe în ajutorul lui Dumnezeu.

Seceta, lipsa apei, culturile aproape compromise sunt doar câteva motive care i-au determinat pe credincioşi să apeleze la divinitate pentru a mai avea apă de băut şi să mai poată salva ceva din ce au cultivat cu mulţi bani. Localnicii din Bârseşti i-au cerut preotului să facă slujbă specială în care să cheme ploaia. Preotul din cartierul Bârseşti susţine că nu este primul an când face slujbă să cheme ploaia la cererea credincioşilor. Constantin Aniţescu spune că rugăciunile sale şi ale credincioşilor au avut efect în trecut. „Eu am făcut slujbe la cererea credincioşilor şi în anii trecuţi şi rugăciunile noastre au avut efect. A venit ploaia în următoarele zile. Sperăm să se întâmple asta şi anul acesta mai ales că suntem înainte de Sfântul Ilie care de obicei aduce ploaie. Oamenii au venit la biserică şi s-au rugat să plouă”, a declarat preotul Constantin Aniţescu.

Localnicii au venit în biserică şi s-au rugat cu lacrimi în ochii pentru că numai Dumnezeu le mai poate sa le aduce ploaia şi poate salva culturile de arşiţă şi pârjol. „Am venit la biserică să ne rugăm să plouă. Vine sfârşitul dacă nu plouă. Fântânile sunt aproape secate, la robinet primim apă raţionalizat şi să nu mai vorbim de culturi care sunt terminate. Dacă ar ploua un pic poate şi-ar mai revenii. A crăpat şi pământul”, spune o femeie.

De două luni judeţul Gorj a fost ocolit de ploi. Culturile agricole sunt cele mai afectate, iar oamenii se tem că nu vor mai avea apă nici de băut dacă nu va ploua în zilele următoare.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: