Universitatea Craiova, interesată de un portar de naţională

Universitatea Craiova este interesată de transferul portarului Victor Străistari, internaţional moldovean U21. Jucătorul a fost eroul moldovenilor în meciul cu Belgia.

Universitatea Craiova se interesează de transferul portarului naţionalei de tineret a Moldovei, Victor Străistari, care evoluează la Dinamo Auto Tiraspol, a informat Pro Sport.

În vârstă de 22 de ani, goalkeeper-ul cotat la 175.000 de euro pe transfermarkt s-a remarcat în mod special în meciul câştigat cu 1-0 contra Belgiei de naţionala U21 de peste Prut, în toamna trecută, în preliminariile EURO U21. Străistari a avut intervenţii remarcabile atunci, apărând inclusiv un penalty, în minutul 88, fiind unul dintre artizanii uneia dintre cele mai mari surprize din preliminariile Europeanului de tineret.

Străistari l-ar concura pe Mirko Pigliacelli pentru postul de titular, iar Laurenţiu Popescu, al doilea portar al vicecampioanei, ar putea fi împrumutat, din vară. Pigliacelli apără neîntrerupt poarta Universităţii Craiova din februarie anul trecut, iar în ultimele 8 meciuri oficiale goalkeeper-ul italian a încasat un singur gol. De altfel, oltenii s-au interesat și de serviciile portarului David Lazar de la Astra.

Victor Străistari are 8 selecţii în naţionala U21 a Moldovei, iar cu Dinamo Auto Tiraspol ocupă locul 5 în campionatul Moldovei. Formaţia este antrenată de fostul internaţional al URSS şi ex-selecţioner al Moldovei, Igor Dobrovolski.

În acest sezon, Străistari a adunat 13 prezenţe în Divizia Naţională şi unul în preliminariile Europa League, având o medie de un gol încasat pe meci. Victor Străistari intenţionează să-şi depună actele pentru a dobândi cetăţenia română.

Vizualizări: 714

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: