Universitatea Craiova, salvată de VAR de la primirea unui gol

Universitatea Craiova a fost salvată de tehnologia VAR în meciul jucat pe terenul celor de la Petrolul Ploiești. Oltenii au profitat astfel de sistemul VAR după ce Mihai Rotaru a cerut eliminarea sistemului video din Superliga.

Universitatea Craiova s-a impus în meciul cu Petrolul dar rezultatul putea fi egal dacă nu exista sistemul VAR. Prima repriză a partidei dintre Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova de pe stadionul „Ilie Oană” se putea încheia la egalitate, scor 1-1, însă reușita marcată de Meijer în minutul 37 a fost anulată de sistemul VAR.

Meijers a deschis scorul în minutul 37, însă după o ce arbitrii din camera VAR au analizat faza din care fotbalistul Petrolului a înscris în poarta lui Laurențiu Popescu, reușita acestuia a fost anulată pentru poziție de ofsaid.

La doar câteva minute după reușita anulată a lui Maijers, Andrei Ivan a reușit să înscrie pentru formația antrenată de Eugen Neagoe, iar la pauză scorul era de 0-1 pentru olteni.

Astfel, oltenii au fost salvați de VAR în finalul primei reprize a meciului Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova la doar câteva zile după ce Mihai Rotaru, patronul formației din Bănie, a dat de pământ cu sistemul video și a cerut excluderea lui din Superliga. „Chiar mă gândeam să facem un memoriu, să renunțăm la VAR, dacă nu ne ajută. De ce să plătim câteva sute de mii de euro pe an dacă VAR-ul nu ne ajută? Din contră, creează probleme!”, a spus Mihai Rotaru, patronul formației Universitatea Craiova.

Vizualizări: 532

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: