Vânzătorii de etnobotanice, chiriaşii liderului PDL Târgu Jiu

Liderul PDL Târgu Jiu, Nicolae Daviţoiu, câştigă lunar 2000 de lei de pe urma afacerilor cu etnobotanice. Daviţoiu a închiriat un spaţiu unei firme care comercializează etnobotanice.

Magazinul Get High, unde se pare că sunt comercializate plante etnobotanice, se află pe Victoriei, spaţiul fiind deţinut de Nicolae Daviţoiu, preşedintele organizaţiei PD-L Târgu Jiu. Acesta a declarat pentru targu-jiu.adevarul.ro că a închiriat spaţiul unui om de afaceri vâlcean şi că nu ştia pentru ce, deşi a încasat timp de aproape un an o chirie de 2000 de lei.  Acesta spune că pe 1 septembrie contractul expiră şi nu îl va mai prelungi. „Eu nu am închiriat la firma asta, ci la altcineva. Eu nu am contract cu ei. Eu am închiriat lui Nelu Brânduşa. Nu cred că avea legătură cu firma aceasta, pentru că are un alt profil de activitate. Nu m-am întâlnit niciodată cu ei. Nu-i cunosc. Nu am discutat niciodată cu ei. Chiria pe care o luam era de 2000 de lei cu tot cu TVA“, a declarat Daviţoiu pentru sursa amintită.

Interesant este că Daviţoiu a spus că nu-i cunoaşte, dar apoi a menţionat că i-a anunţat că de la 1 septembrie contractul expiră. „Pe 1 septembrie, contractul expiră şi se vor muta într-un alt spaţiu. Sub nicio formă nu le voi mai prelungi contractual. Am înţeles că şi-au găsit în altă parte, dar nu ştiu unde. I-am anunţat cu trei luni înainte, aşa cum se menţiona în contract de intenţia de a rezilia contractual ei. Eu nu am nicio legătură cu ei“, a mai spus liderul PDL Târgu Jiu. Culmea, Daviţoiu nu este de acord cu comercializarea acestor tipuri de plante.

AUTORIZAŢIE

La începutul acestui an, Poliţia Locală a închis magazinul Get High, pentru că nu deţinea autorizaţie de funcţionare. Ion Tudor, directorul Poliţiei Locale, a declarat atunci că, prin acest magazin, se vindeau etnobotanice. Acesta a spus acum că spaţiul comercial s-a redeschis pentru că primăria a eliberat autorizaţie pentru vânzarea de plante medicinale.

DELEGAŢIE

Nicolae Daviţoiu a făcut parte din delegaţia de oameni de afaceri care l-au însoţit pe premierul Emil Boc în vizita făcută de curând în China. Daviţoiu s-a dus înarmat cu pliante de la Complexul turistic Jaleşul pe care-l deţine la Arcani. De asemenea, omul de afaceri mai are în Târgu-Jiu un restaurant cu specific românesc situat în Parcul Central, în apropiere de Poarta Sărutului. Acestea au fost singurele obiective pe care Gorjul le are, în viziunea lui Daviţoiu.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: