Vezi ce conţine Actul Constitutiv al CE Oltenia

Actul constitutiv al Complexului Energetic Oltenia a fost publicat pe site-urile companiilor ce vor fuziona. Actul are nevoie de semnăturile ministrului Economiei şi ale reprezentanţilor Termoelectrica, dar şi ale firmei de insolvenţă Rovigo. Documentul explică pe larg îndatoririle şi obligaţiile Consiliului de Supraveghere şi al Directoratului, dar şi eventuala listare pe bursă. Sindicalistul de la CE Rovinari, Constantin Mitrescu, a declarat că actualii directori s-ar fi înscris pentru a ocupa un loc în Directorat. „Am înţeles că s-au înscris pentru a fi evaluaţi“, a spus acesta.

Complexul Energetic Oltenia este administrat într-un sistem dual, de către un Directorat, sub supravegherea unui Consiliu de Supraveghere. Consiliul de Supraveghere este format din şapte membri, doi dintre aceştia reprezentând interesele Fondului Proprietatea, explică liderul de sindicat Constantin Mitrescu. Membrii Consiliului de Supraveghere pot avea calitatea de acţionari ai Societăţii, dar nu pot face parte din Directorat.

Membrii Consiliului de Supraveghere sunt aleşi de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor. Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere are o durată de patru ani, cu excepţia mandatului primilor membri ai Consiliului de Supraveghere care nu poate depăşi doi ani.

Actul constitutiv arată că Directoratul este numit şi revocat de Consiliul de Supraveghere. Directoratul va fi format din cinci membri. Directorul general va fi ales dintre cei cinci. Mandatul membrilor Directoratului este acordat pe o perioada de patru ani.

Listare de minim 15 la sută

Actul Constitutiv lămureşte şi problema privatizării. „Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri îşi va exercita toate drepturile avute în calitate de acţionar în Societate, inclusiv modificarea actului constitutiv al Societăţii, pentru finalizarea unei oferte publice de acţiuni ("Ofertă Publică"), în termen de 24 de luni de la data înmatriculării Societăţii la registrul comerţului“. Prin Ofertă Publică se înţelege vânzarea totală sau parţială a acţiunilor deţinute de către Ministerul Economiei prin intermediul unei burse de valori în conformitate cu legislaţia privatizării sau majorarea capitalului social prin intermediul unei oferte publice iniţiale sau o combinaţie între cele două situaţii.

„Rezultatul Ofertei Publice va fi o listare a unui pachet de minim 15% din numărul total de acţiuni al Societăţii“, se arată în document, cu precizarea că şi Fondul Proprietatea ar putea renunţa la acţiuni.

Aprobări şi Adunări

În cadrul companiei, deciziile sunt luate în cadrul Adunării Generale Ordinare şi Adunarea Generală Extraordinară. Spre exemplu, Adunarea Generală Ordinară alege şi revocă membrii Consiliului de Supraveghere şi auditorul financiar şi aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli. Adunarea Generală Extraordinară poate schimba forma juridică a societăţii, mutarea, fuziunea cu alte societăţi comerciale sau divizarea. Mai mult, membrii acestei adunări aprobă orice plan de restructurare sau de investiţii cu o durată mai mare de 1 an.

Sponsorizările şi donaţiile mai mari de 100 de mii de lei trebuie aprobate de Adunarea Extraordinară. La fel şi în cazul tranzacţiilor intra-group (între Societate şi filialele sale) sau finanţare a filialelor sale în orice mod, dar şi  aprobarea   contractului   colectiv   de   muncă, după ce acesta a fost negociat cu Directoratul. Tot Directoratul aprobă deschiderea sau închiderea de unităţi teritoriale (sucursale, agenţii, reprezentanţe).

Angajaţii în poziţii executive, care nu sunt şi membri ai Directoratului, directorii sucursalelor, reprezentanţelor şi agenţiilor Societăţii sunt angajaţi sau demişi de către Directorat. Directoratul poate delega aceasta atribuţie altor funcţionari ai companiei.

NAVE SI STRUGURI

Societatea nu se va ocupa doar cu producerea şi vânzarea energiei electrice, ci şi cu activităţi de agricultură, cultivarea cerealelor, legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor, strugurilor, fructelor tropicale şi subtropicale. Potrivit actului constitutiv, CEO poate face chiar şi „nave şi structuri plutitoare“, dar poate avea si activităţi de difuzare a programelor de radio.

CAPITAL

În conformitate cu Proiectul de Fuziune, capitalul social al CE Oltenia este constituit prin însumarea valorilor capitalului social aferent fiecărei societăţi care fuzionează şi este în valoare de 1.270.318.090 lei.

SEDIU

Sediul Complexului Oltenia poate fi schimbat în altă locaţie din România, pe baza unei hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, se arată în Actul Constitutiv. Cu toate acestea, sindicalistul Constantin Mitrescu spune aceasta este doar o formulare întâlnită în toate tipurile de contracte.

CONTESTAŢII

Sindicatele conduse Constantin Creţan au depus mai multe contestaţii faţă de înfiinţarea CE Oltenia. Potrivit unor informaţii, şi o societatea semnatară a Actului Constitutiv, ROVIGO ar fi depus una. Nici un reprezentat al acestei societăţii nu a dat vreun răspuns deşi Pandurul a solicitat unul încă de acum două zile.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: