Viorel Gârbaciu a primit 8,14 în urma contestaţiei

Contestaţia depusă de profesorului Viorel Gârbaciu asupra notei obţinută la concursul de proiecte de management a fost admisă de Consiliul Judeţean (CJ) Gorj. În urma soluţionării acesteia Viorel Gârbaciu a primit nota 8,14, cu 1,53 de puncte mai mult decât nota primită iniţial, fiind astfel admis pentru susţinerea interviului.  Însă cea de-a doua contestaţie, îndreptată împotriva comisiei de concurs, formată din Vasile Râbu, vicepreşedintele CJ Gorj, Marin Barbu şi Elena Gavriluţiu, de la Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale  a fost respinsă. Tot respinsă a fost şi contestaţia depusă de contracandidata lui Viorel Gârbaciu, Emilia Drăgotoiu Nanu.

Viorel Gârbaciu spune că nu se aştepta la o notă mai mare din partea comisiei pentru că asta ar fi însemnat  să se fi luat în calcul şi cea de-a doua contestaţie depusă, împotriva primei comisii de concurs. Cea mai mică notă pe care profesorul Viorel Gârbaciu şi-ar fi acordat-o pentru proiectul de management ar fi fost cuprinsă în intervalul 8,75-9,00. „Cu sinceritate, limita de jos a notei pe care puteam să o iau la acest proiect ar fi fost de 8,75. Nici că mă aşteptat la mai mult din partea lor pentru că asta ar fi însemnat să se fi luat în calcul şi cealaltă contestaţie”, spune profesorul Viorel Gârbaciu. Cu toate acestea, acesta spune că se va prezenta la interviu, dar numai în cazul în care acesta se va organiza în următoarele zile. Dacă se va pune problema organizării unui nou concurs de proiecte, acesta se va adresa instanţei. „Dacă urmează să mă duc în zilele următoare la interviu, atunci mă duc la interviu. Însă dacă se încearcă reorganizarea unui nou concurs, atunci merg cu ei în instanţă fără a sta de vorbă”, menţionează Viorel Gârbaciu. Din comisia de soluţionare a contestaţiilor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu a făcut parte Radu Angheloiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Marian Negrescu, directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu şi Iulian Malea, specialist în cadrul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: