Viorica Dăncilă, un model de pesedist

E o chestiune de zile până când Viorica Dăncilă va deveni prim-ministru, deocamdată fiind prim-ministru desemnat. Cred că până atunci ne vom lămuri cu toții cine este Viorica Dăncilă. Din ce s-a aflat până acum, Dăncilă este tipul de pesedist care a crescut încet-încet, cățărându-se pe partid, ajungând în funcții înalte fără niciun merit profesional. Doar pentru că, de la an la an, a cerut mai mult, mai mult, mai mult de la partid. Avem și în Gorj o grămadă de exemple, unii au ajuns prefecți, alții secretari de stat sau înalți funcționari prin ministere, după ce și-au început cariera profesională făcând cafele la partid.

Prin nominalizarea lui Dăncilă, PSD va demonstra că se poate mult mai rău decât cu Grindeanu. Nu pentru că e femeie, nu pentru că e din Teleorman. Pur și simplu, PSD susține un personaj politic care, deși a fost în funcții importante, nu a făcut nimic. Dăncilă a avut nevoie de 8 ani de mandat pentru primul raport în Parlamentul European. Este europarlamentar de atâția ani și nu a învățat limba engleză nici la nivelul unui copil de gimnaziu. Nici nu este de mirare că Dăncilă a fost un europarlamentar slab, pentru că este în topul chiulangiilor într-o instituție care o plătește cu mii de euro pe săptămână. Și în care chiulul este o rușine, nu și pentru Dăncilă.

Dăncilă este tipul de politician care a știut să tacă, dându-și probabil seama că ar spune numai prostii dacă ar deschide gura. Din poziția de prim-ministru, figura asta nu va mai ține. În puținele dăți când a deschis gura, Dăncilă a spus despre Iran și Pakistan că sunt state membre ale Uniunii Europene.

Dăncilă are toate „calitățile” pentru a fi cel mai slab prim-ministru din toate timpurile. Păcat, pentru că este prima femeie care va accede în această funcție. Președintele Iohannis a spus la desemnare că speră ca de această dată PSD să confirme. Bănuiesc că are suficient de multe informații ca să știe că nu va fi așa. Da, el, Iohannis, va avea de câștigat dacă PSD se va face în continuare de râs. O să câștige alegerile în 2019 din lipsă de adversar. Pentru că nu Dragnea se face de râs în această guvernare, ci un întreg partid care se dovedește incapabil să ia alte decizii în afara celor dictate de lider.

Vizualizări: 917

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: