Vişoianu, în mijlocul tinerilor

Vineri, 14 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor din Rovinari a fost plină până la refuz de cei peste 1500 tineri veniţi împreună cu părinţii să participe la spectacolul Miss Boboc 2008, eveniment organizat de Grupul Şcolar Industrial Rovinari. Muzică, dans, fete frumoase şi multă distracţie – iată ingredientele unei seri reuşite la Rovinari. Emoţiile au fost mari, trăirile au fost intense, iar distracţia de la sfârşit a fost pe măsură. Premierea boboacelor a fost oficiată de un juriu onorant condus de primarul Dorin Filip şi avându-l ca invitat special pe Corneliu Vişoianu, candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor din Colegiul 5, care de altfel a şi asigurat premiile pentru câştigătoare. Corneliu Vişoianu s-a ferit să ţină vreun discurs politic şi doar i-a asigurat pe tineri că este alături de ei ori de câte ori aceştia simt nevoia de a-şi spune cuiva păsurile şi de a căuta un partener pentru realizarea de proiecte serioase pentru viitor. Tinerii i-au aplaudat pe cei doi şi au primit cu entuziasm căciuliţele şi fularele oferite de către echipa de campanie a lui Vişoianu. (P.R.)

Vizualizări: 73

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: