Vor să paralizeze activitatea unei cariere a CEO

Ecologiștii de la Bankwatch au dat, din nou, în judecată CE Oltenia și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj. De această dată, ONG-ul cere anularea acordului de mediu pentru cariera Jilț Nord, unitate pentru care a fost emisă și o hotărâre de Guvern pentru exproprieri de utilitate publică.

Acordul de mediu pentru continuarea activității la cariera Jilț Nord a CE Oltenia a fost emis în luna mai 2016. Ecologiștii de la Bankwatch au cerut în instanță anularea documentului ce permite exploatarea cărbunelui în perimetrul de licență pe considerentul că cei de la APM Gorj nu au ținut cont de efectele negative ale activității miniere atât asupra mediului, cât și asupra sănătății localnicilor. „Ce am contestat este similar cu ce am contestat și la celelalte cariere. Faptul că nu au făcut o evaluare integrată, adică ei iau în considerare în acel acord două cariere din zonă, nu faptul că impactul asupra mediului este și de la termocentrale și de la alte cariere. Atunci când a fost făcută evaluarea impactului asupra sănătății oamenilor, s-au folosit documente foarte vechi, din anii '80 iar noi nu credem că mai sunt relevante”, a declarat Alexandru Mustață, reprezentant al Asociației Bankwatch.

„Se leagă de chestiuni mărunte”

Responsabilii din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Gorj spun că cei de la Bankwatch se leagă de „chestiuni mărunte” când atacă în instanţă documentele de mediu. „Ei acolo cer mai multe. Că nu am consultat publicul, ceea ce este fals. Că am feliat proiectul, ceea ce este fals. Pentru că s-a tratat întreaga suprafață din licență. Mai spun ceva că studiul de impact nu prevede bibliografie, chestii mărunte. Că dezbaterea s-a făcut la 20 de zile și că termenul nu este bun, deși termenul este după lege”, a comentat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.  

Se judecă la Bucureşti

Acțiunea a fost întregistrată la Tribunalul București, iar magistrații nu au acordat deocamdată un termen de judecată. CE Oltenia a obținut hotărâre de Guvern pentru exproprieri de utilitate publică pentru un culoar de la Jilț Nord. În ceea ce privește terenurile, compania nu a întâmpinat dificultăți de la proprietari, însă în ceea ce privește casele, procesul de expropriere este greoi. Doar câteva locuinţe au fost demolate până acum.  

Vizualizări: 4,471

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: