Zece zile de arest pentru ameninţare cu cuţitul

În ziua de 21 noiembrie 2009, la orele 00:27, Poliţia municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112, de către Ion M., din localitate, despre faptul că, aflându-se într-un local de alimentaţie publică, a fost ameninţat cu acte de violenţă de o persoană. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, stabilind că se numeşte Valentin C., de 32 ani, din municipiul Tg-Jiu. În urma controlului corporal efectuat de către poliţişti, asupra bărbatului a fost găsit un cuţit cu lama de cca. 8 cm., iar din cercetările efectuate a rezultat că cel în cauză a avut un comportament de natură a provoca indignarea consumatorilor aflaţi în local.

Poliţiştii au întocmit la acea dată dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul, fără drept, în locurile si împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si liniştea publica, a cuţitului.

În cursul zilei de 25 ianuarie, urmare a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Tg. Jiu au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a lui C. Valentin, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală gravă, ameninţare, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri.

Astăzi, suspectul a fost prezentat Parchetului şi Judecătoriei Tg-Jiu, cu propunere de arestare preventivă, iar cu această ocazie instanţa de judecată a emis pe numele său, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile.

Valentin C. a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 74

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: