Zeci de gorjence merg la cules de căpşune în Spania

Din ce în ce mai multe românce aleg să plece peste hotare pentru a câştiga un ban. Mare parte dintre ele încercând să-şi găsească de lucru în agricultură însă puţine reuşesc. Angajatorii străini selectează cu foarte mare atenţie personalul, aşa se face că din 200 de gorjence câte s-au înscris pentru a pleca la cules de căpşuni în Spania doar 70 au fost selectate.

Săptămâna trecută a avut loc la Slatina selecţia pentru muncă în agricultură în Spania respectiv culesul căpşunilor. Au participat la aceasta Bursă a locurilor de muncă şi 200 de gorjence însă nici măcar jumătate dintre ele nu au fost acceptate. „Şaptezeci de femei au fost selectate, ele vor pleca în Spania imediat după sărbătorile de iarnă”, a precizat Ana Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.

Spaniolii caută persoane tinere pentru a le culege fructele acesta este principalul motiv pentru care multe dintre ele sunt respinse.

Dintre româncele participante la preselecţie cele mai multe selectate au fost din judeţul Gorj. Femeile vor pleca în Spania luna viitoare, contractul este pe trei luni, fiecare persoană este plătită cu 38 de euro pe zi, iar cazarea şi masa sunt asigurate de către angajator.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: