Zeci de hectare, mistuite de flăcări

La foc automat, aşa au lucrat pompierii de la începutul acestei săptămâni, după ce incendiile de vegetaţie s-au înmulţit foarte mult. Luni seara buruienile din tot Gorjul păreau să fi luat foc deodată, la sediul ISU Gorj primindu-se apeluri disperate din mai multe localităţi pentru a se interveni în acelaşi timp. Cele mai grave situaţii s-au înregistrat la Dăneşti şi Leleşti, unde zeci de hectare de terenuri agricole s-au aprins „din senin”, primarii de aici mobilizându-i pe săteni pentru a preveni o extindere a focurilor spre casele de locuit sau spre păduri. Focul şi-a făcut de cap cel mai mult la Leleşti, primarul Marian Rotaru mobilizând aici aproape 150 de oameni. Sătenii au sărit cu mături şi lopeţi, după ce câmpia ce desparte comuna de pădurea dinspre Runcu s-a luminat toată de la flăcările izbucnite în noapte. Primarul din Runcu, Adi Câmpeanu, a venit şi el aici pentru a se asigura că incendiul nu ajunge la pădure, situaţie în care lucrurile deveneau extrem de complicate. Pompierii au trebuit să facă faţă terenului accidentat pentru a ajunge la locul incendiului cu maşina de intervenţie, măturile rămânând, alături de lopeţi, mult mai la îndemână decât apa. Primarul comunei spune că focul a izbucnit, la fel ca şi în alte cazuri, de la un cetăţean care şi-a curăţat terenul agricol de buruieni cărora le-a dat focul. Luni seara vântul a suflat cu putere şi, astfel, flăcările au scăpat de sub control. „Nu ştiu cine este cel care a dat foc la buruieni pentru că eu cu mâna mea i-aş cere socoteală în numele oamenilor care au venit aici pe câmp, prin frigul acesta, pentru a limita pagubele produse de inconştienţa lui. Din păcate există şi astfel de oameni care nu se gândesc la consecinţele faptelor lor şi creează astfel de necazuri”, a menţionat edilul.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: