Zeci de locuri de parcare amenajate în Baia de Fier

Autorităţile locale de la Baia de Fier au demarat un proiect prin care se urmăreşte fluidizarea traficului în zona primăriei şi a unităţilor de învăţământ de pe raza comunei. În momentul de faţă se lucrează la amenajarea a două parcări, care vor asigura circa 30 de locuri în faţa primăriei şi a şcolii generale din localitate. Asta după ce s-a finalizat o parcare cu 10 locuri în apropierea grădiniţei. „Vrem să amenajăm cât mai multe locuri de parcare pentru decongestionarea circulaţiei. Zilnic, vin foarte multe maşini la primărie şi la şcoală, aici avem o trecere de pietoni şi se parchează haotic. De asemenea, am reuşit să amenajăm o parcare cu 10 locuri şi la grădiniţă”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul de la Baia de Fier. Investiţia se realizează cu fonduri din bugetul local. „Cele 3 parcări fac parte dintr-un proiect care vizează şi împrejmuirea şcolii generale, amenajare trotuare, plantare tui şi flori. Valoarea totală a investiţiei se ridică la circa 250 de mii de lei”, a mai precizat primarul Turbăceanu.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: