13.000 de mineri nu muncesc astăzi

Toţi cei aproximativ 13 mii de mineri care muncesc în prezent pentru Complexul Energetic Oltenia sunt liberi astăzi, de Ziua Minerului. Administraţia le-a dat liber, nu şi prime sau pachete. Cei din bazinul carbonifer Motru vor marca totuşi această zi, prin manifestări care se vor desfăşura la Casa Sindicatelor.

Miile de mineri care lucrează pentru CE Oltenia au liber astăzi, de ziua lor. În schimb, nu vor avea primă, spun liderii sindicali. “Pe 4 decembrie avem zi liberă plătită prin contract, toţi minerii, în jur de 13 mii. Cei care asigură sistemul de asecare, de pază, de livrări, vor lucra şi îşi vor lua liber în altă zi. Nu primim bonusuri. De exemplu, noi la cariere am ţinut ziua minerului în august, am făcut masă şi serbare câmpenească. Am fost remuneraţi de ziua meseriei, pe 15 august. Au fost 600 de lei în bani şi 100 de lei în tichete, aşa a fost prins în contract”, a spus Dumitru Pârvulescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Manifestări la Motru

Minerii din bazinul carbonifer Motru vor participa în schimb la câteva manifestări cu ocazia acestei zile. Festivităţile vor debuta începând cu ora 10, la Casa Sindicatelor din municipiul Motru. Vor avea loc depuneri de coroane şi slujbe de pomenire în onoarea minerilor care şi-au pierdut viaţa. Liderii de sindicat din zonă spun că nu vor putea să le ofere nimic minerilor dat fiind faptul că nu au reuşit să stângă mari sume din cotizaţia sindicală. În schimb, le-au asigurat condiţii mai bune de lucru, pentru că cei din conducerea CEO, n-au fost în stare. “De la sindicat, minerii nu vor primi nimic. Cu cotizaţia stăm foarte rău, vorbesc de Cariera Roşiuţa. Am investit foarte mult în realizarea şi gospodărirea locurilor pentru sezonul rece, deoarece administraţia n-a alocat niciun leu. Nu puteam să lăsăm salariaţii pe perioada sezonului rece să nu aibă unde să-şi usuce pufoaica sau ca la temperaturi extreme de minus 20 de grade să nu aibă o locaţie unde să se retragă la locul de muncă, ţinând cont de faptul că la minus 15 grade şi utilajele trebuie să fie oprite. Am echipat cabinele cu bănci, am pus geamuri, balamale şi uşi unde a fost cazul”, a precizat Nelu Roşca, liderul sindical  al Carierei Roşiuţa.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: