A căutat aur pe munte şi a ajuns la spital

Ghinion curat pentru trei bărbaţi care au sărbătorit Ziua Naţională prin a căuta aur în munţii de la graniţa dintre Gorj şi Vâlcea, unul dintre aceştia rănindu-se grav după ce peste cortul lor au căzut pietre de pe versanţi. Faptele s-au produs într-un parc natural, acolo unde căutătorii de comori s-au dus cu bormaşini, detectoare de metal şi au făcut şi focul pentru a distruge „probele”.

Incidentul s-a produs pe valea Bistriţei, în zona Costeşti-Horezu, acolo unde se adună toamna rromii pentru a serba Sfânta Maria Mică. De data aceasta, doi localnici şi un bucureştean au zis să îşi încerce norocul chiar pe 1 Decembrie, aceştia urcând pe munte pentru că ştiau deja foarte multe legende care circulă prin satele din nordul Olteniei despre aurul ascuns printre stânci sau în peşteri. Ghinionul lor a fost fenomenul de îngheţ-dezgheţ, fenomen care a făcut ca de pe versanţi să se desprindă bucăţi de rocă, pietrele căzând peste cortul acestora şi accidentându-l grav pe Mircea Anca, de 47 de ani, din Horezu. Bărbatul a fost coborât de pe munte de salvamontişti, salvamontişti care au încercat să îi aducă în sat luni noaptea şi pe cei doi prieteni ai acestuia, numai că niciunul nu s-a lăsat convins să coboare până când la faţa locului au fost chemaţi jandarmii.

Aşa au ajuns poliţiştii să deschidă o anchetă pentru a afla în ce împrejurări s-a produs rănirea bărbatului mai în vârstă. Când au urcat pe munte, după vreo două ore de mers, poliţiştii nu s-au lăsat fermecaţi de peisajele naturale, aceştia descoperind într-o vatră de foc o parte din accesoriile pe care căutătorii de comori le aduseseră cu ei. Un generator electric era alimentat dintr-o canistră, două bormaşini, detectoare de metale şi un reşou electric improvizat sunt doar câteva dintre dovezile strânse de la gura unei peşteri înguste unde îşi amenajaseră baza cei trei bărbaţi. Unul dintre aceştia susţinea ieri că el şi amicii săi s-au dus acolo ca simpli turişti, fără a explica însă ce făcea cu detectoarele de metal şi cu bormaşinile pe munte. Poliţiştii încearcă să găsească şi alte dovezi pentru a-i incrimina pe aceştia, deocamdată fiind suficient faptul că cei trei au intrat în rezervaţia naturală şi au făcut focul acolo şi au şi săpat într-o peşteră, deşi nu aveau voie să facă asemenea lucruri. Niciunul nu fusese pus ieri după-amiază sub acuzare, poliţiştii dând asigurări că în cazul în care detectoarele de metale nu erau deţinute cu autorizaţie amenda maximă este de 75.000 de lei şi va fi aplicată fără reţineri.

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: