A înscenat o tâlhărie

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au probat faptul că o femeie de 38 ani, din oraşul Rovinari, şi-a înscenat o tâlhărie, pentru a justifica membrilor de familie pierderea sumei de 1.100 lei la jocuri electronice de noroc.

În această dimineaţă, la orele 06:54, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112, de un asistent medical din cadrul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu, Secţia Primiri Urgenţe, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o persoană de sex feminin care prezintă plăgi în zona feţei, aceasta declarând că a fost victimă a infracţiunii de tâlhărie.

Imediat, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale s-au deplasat la această unitate medicală pentru verificarea aspectelor sesizate.

În timpul discuţiilor cu presupusa victimă, identificată ca fiind B.F., de 38 ani, din oraşul Rovinari, aceasta a relatat că în jurul orelor 05:30, în timp ce intra în scara unui bloc de pe strada Aleea Plopilor din municipiul Târgu-Jiu, a fost deposedată prin violenţă, de o persoană necunoscută, de suma de 1.100 lei şi telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.

Continuând activităţile de cercetare, poliţiştii de investigaţii criminale au constatat că aspectele sesizate nu se confirmă, B.F. reclamând în mod fals că a fost victimă a infracţiunii de tâlhărie, pentru ca, ulterior, să justifice membrilor de familie pierderea sumei de bani. Mai mult, asupra presupusei victime a fost găsit şi telefonul mobil reclamat că i-a fost sustras prin violenţă. Referitor la suma de bani, B.F. a recunoscut că în timpul nopţii, aflându-se într-o sală de jocuri de noroc situată în incinta autogării din municipiul Târgu-Jiu, a pierdut banii jucând la aparatele electronice de noroc, aspecte confirmate şi de către angajaţii localului.

Pentru că a alertat în mod nejustificat organele specializate de intervenţie, poliţiştii vor sancţiona persoana în cauză pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, Republicată, amenda prevăzută de lege fiind cuprinsă între 100 şi 500 de lei.

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: