ACS Viitorul Târgu Jiu s-a despărțit de încă cinci jucători

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a despărțit oficial de cinci dintre jucătorii din lotul care a evoluat în acest sezon.  Florin Răsdan, Gabriel Dodoi, Paulian Banu, Valeryi Stepanenko și Alexandru Raicea sunt cei cinci jucători care au plecat recent de la echipă.

Mijlocașul Florin Răsdan, adus la început sezonului, a semnat încă din iarnă, în primele zile ale acestui an, din postura de jucător aflat în ultimele șase luni de contract, cu CSM Slatina. Nici plecarea atacantului Gabriel Dodoi nu este o noutate, liga2.ro anunțând de la începutul lunii mai că jucătorul și-a reziliat mai devreme contractul scadent la 30 iunie.

Dogoi, Alin Țegle și Alexandru Dulca au fost excluși din lot o scurtă perioadă de timp spre final de sezon, după greva jucătorilor dinaintea meciului de la Dumbrăvița iar ultimii doi sunt la final de contract cu clubul.

Mijlocașul Paulian Banu a fost achiziționat la începutul sezonului, venit odată cu antrenorul Florin Stîngă, și a fost utilizat în 9 jocuri (218 minute).

Mijlocașul Alexandru Raicea era la ACS Viitorul din ianuarie 2023. În cele nouă jocuri din acest an a prins 7, doar 178 de minute, doar o dată a intrat ca titular și a și fost înlocuit în respectivul meci. Raicea a început sezonul la CS Comunal Șelimbăr, pentru care a evoluat în prima parte a campionatului în 11 jocuri și a înscris un gol.

Fundașul ucrainean Valeryi Stepanenko a semnat în februarie 2023, iar din cele 9 jocuri ale primei echipe a evoluat în 7, timp de 343 de minute. A fost utilizat inclusiv în Liga 3, la echipa secundă acolo unde, pe final de sezon, au fost trimiși aproape toți jucătorii de la prima echipă.

Stepanenko rămăsese singurul străin din lot și se afla și el la final de contract. Liga2.ro a anunțat și că francezii Charles Acolatse și Philippe Nsiah s-au despărțit de ACS Viitorul.

Vizualizări: 707

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: