Amendat pentru că s-a dat tâlhărit

Un tânăr de 20 de ani din Fărcăşeşti s-a ales cu o amendă de 500 de lei pentru că le-a spus poliţiştilor că ar fi fost tâlhărit de indivizi necunoscuţi. „Victima” s-a plâns de acest lucru unui agent de pază de la cariera minieră Tismana II, care a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112, imediat formându-se o echipă de investigaţii, dată fiind gravitatea presupusei fapte. Tânărul le-a spus oamenilor legii că un prieten pe nume Marius i-ar fi pus cuţitul la gât şi i-ar fi luat 300 de lei şi două telefoane mobile. Marius mai era împreună cu o fată, ambii fiind identificaţi repede de poliţişti, declaraţiile lor arătând că „victima” se cam distrase înainte de a se da tâlhărită. „Audiaţi, cei doi nu au confirmat varianta reclamantului, relatându-le poliţiştilor că, într-adevăr, la rugămintea tânărului, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, au acceptat să îl transporte cu maşina până la ieşirea din Cariera Tismana II, unde B.C. ar fi urmat să se întâlnească cu un cunoscut, cu care să se deplaseze în oraşul Rovinari. Ajunşi aici, reclamantul a coborât din maşină, iar cei doi şi-au continuat deplasarea. În final, urmare a verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit ca aspectele sesizate nu corespund realităţii. Tânărul nu a fost agresat şi nu i-au fost sustrase bunuri sau bani, acesta având asupra sa un singur telefon mobil pe care şi l-a distrus pentru a părea cât mai credibil în faţa poliţiştilor, cu ocazia sesizării tâlhăriei”, menţionează purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisarul Daniel Tică, un caz similar fiind înregistrat săptămâna trecută, când o rovinăreancă s-a dat tâlhărită după ce pierduse banii la „păcănele”.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: