Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Amenzi pentru angajați. Ce au făcut!

Două persoane fizice, salariate ale unui angajator din judeţul Gorj, au fost sancţionate, săptămâna trecută, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei,fiecare, pentru refuzul de a completa fişele de identificare puse la dispoziţie de inspectorii de muncă în timpul controlului. De asemenea, angajatorului i-a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea măsurilor de remediere a deficienţelor constatate în timpul unui control efectuat anterior.

„Conform art. 23, alin. 1, lit. (a) şi (b) din Legea 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată, împiedicarea în orice mod a exercitării controlului, precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către angajatorii controlaţi a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, la termenele stabilite de aceştia, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Opţiunea unor angajaţi, de cele mai multe ori la influenţa angajatorilor, de a nu completa fişele de identificare atrage după sine, în baza prevederilor legale menţionate mai sus, sancţionarea persoanelor în cauză”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

În perioada 17.02.2020-21.02.2020, în domeniile relaţiilor de muncă şi securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost efectuate 54 de controale.

Pentru deficienţele constatate au fost aplicate amenzi în valoare totală de 62.500 de lei şi dispuse 135 de măsuri de remediere a acestora.

Vizualizări: 1,812

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: