Angajaţi din DGASPC Gorj pichetează Ministerul Muncii

Sindicaliştii Sanitas încep protestele de săptămâna viitoare. Aceştia vor picheta ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor până pe data de 4 iulie. Principalele revendicări ale protestatarilor sunt: creşterea cu 10% a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, deblocarea posturilor, precum şi încheierea unui contract colectiv de muncă. Judeţul Gorj va fi reprezentat de angajaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Sute de salariaţi din cadrul acestei instituţii primesc lunar o remuneraţie echivalentă cu minimul pe economie în condiţiile au peste 10 ani vechime.

Ministerele Muncii, Finanţelor şi Sănătăţii vor fi pichetate de sindicaliştii Sanitas în perioada 23 iunie - 4 iulie. Decizia a fost luată de către Consiliul Naţional al Federaţiei întrunit în urmă cu câteva zile. Potrivit programării făcute de la nivel central, judeţul Gorj va participa la pichetarea Ministerului Muncii din data de 2 iulie. La Bucureşti se vor deplasa angajaţi din cadrul DGASPC Gorj. „Din fiecare centru vor pleca la Bucureşti câte 2 angajaţi, în medie vom fi cam 20 de persoane care vom participa la pichetarea Ministerului Muncii. Principalele solicitări sunt creşterea cu 10% a salariilor şi încheierea unui contract colectiv de muncă. De asemenea, cerem şi deblocarea posturilor. La nivelul instituţiei noastre activitatea se desfăşoară foarte greu din cauză că au plecat specialiştii”, a declarat Domnica Gridan, liderul Sanitas al DGASPC Gorj.

La nivelul acestei instituţii sunt blocate aproximativ 200 de posturi. Sute de angajaţi din cadrul DGASPC Gorj primesc salarii de câte 650 de lei/lună. „Persoanele care se încadrează acum în muncă, ca muncitori necalificaţi, egalează salariile celor cu studii superioare. Un funcţionar public cu facultate are încadrarea de 850 de lei, iar un muncitor necalificat este încadrat cu salariul minim de 800 de lei. În aceste condiţiile tinerii nu mai sunt stimulaţi să urmeze o facultate. Foarte mulţi angajaţi din DGASPC primesc salarii de 650 de lei/lună în condiţiile în care au vechime de peste 10 ani”, a mai precizat Dominica Gridan.

TERMENE

Sindicaliştii Sanitas cer guvernanţilor ca majorarea salariilor să se facă începând cu data de 1 iulie în sănătate, iar pentru asistenţă socială începând de la 1 octombrie. Asta după ce au cerut ca posturile să fie deblocate în regim de urgenţă până la data de 20 iunie.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: