Apelul SMEO, înregistrat la Tribunalul Gorj

Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) a înregistrat apelul la procesul în care Judecătoria Motru a respins cererea de înfiinţare, continuând demersurile pentru înfiinţarea organizaţiei. Întrebat despre înregistrarea sindicatului, liderul de la Lupoaia, Nicolae Bădiţă, a declarat că nu ştie dacă apelul a fost depus însă iniţiativa privind înfiinţarea SMEO continuă. Cel care a confirmat că a fost depus apel este liderul sindical de la Craiova II, Aurel Nanu Mic. Iniţiativa înfiinţării Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) a fost făcută publică pe 15 ianuarie 2014, la câteva zile după demisia lui Ruşeţ din FNME, iar pe 24 ianuarie acesta a fost ales preşedinte interimar.

Un număr de 12 lideri sindicali din Gorj şi Dolj au depus documentaţia pentru înregistrarea sindicatului la Judecătoria Motru. Înfiinţarea organizaţiei a fost contestată de FNME, iar Judecătoria Motru a respins, pe 13 februarie, înfiinţarea sindicatului, dar şi sesizarea făcută de federaţie. Momentul a fost unul umilitor pentru Ion Ruşeţ, jurist de profesie, deoarece s-a demonstrat că sindicaliştii au făcut greşeli juridice atunci când au vrut să înfiinţeze SMEO.

De pe 13 februarie şi până acum lucrurile au fost agitate la nivelul CE Oltenia, în ceea ce priveşte relaţia dintre administraţie şi salariaţi, însă niciunul dintre cei 12 nu a avut o poziţie publică legată de aceste probleme.

Şi pentru că înfiinţarea sindicatelor este la modă, mai puţin sindicalismul, Gabriel Căldăruşe, fost lider la Tismana, are astăzi primul termen pentru înfiinţarea Sindicatului Mine Energie Rovinari. (M.B.)

Vizualizări: 181

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: