Au alergat pentru spital

Circa o sută de persoane au participat sâmbătă la Târgu Jiu Civic Run, un eveniment cu scop caritabil organizat de Tineretul Național Liberal Gorj.

Fondurile colectate de la participanți vor fi folosite pentru înlocuirea saltelelor și lenjeriilor de la Secția Urologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Startul s-a dat pe Insulița de pe Jiu, traseul a continuat în Parcul Central și centrul pietonal, linia de sosire fiind în Piața Prefecturii. 

Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a fost printre concurenți. “Am alergat pentru condiții mai bune în spitalul din Târgu Jiu. M-am uitat în jur și am văzut cât de mulți oameni își doresc același lucru. Prin acest eveniment, am vrut să facem echipă cu oamenii din Târgu Jiu și din județ, pentru că au fost participanți și din județ, pentru a rezolva o problemă dintr-o secție din spital și am reușit. Oamenii au răspuns apelului nostru și le mulțumim!”, a declarat Dan Vîlceanu.

Printre concurenți s-au aflat primarul comunei Prigoria – Iuliana Iliescu, consilierul județean Gheorghe Orzan și viceprimarul orașului Tg-Cărbunești – Constantin Brujan. 

Robert Răduțoiu, reprezentantul organizației de tineret a PNL Gorj, cel care a organizat de fapt evenimentul, a spus că vrea ca acesta să devină unul de tradiție. (A.A.)

Vizualizări: 1,159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: