Banii și viața

Ieri vorbeam de îndepărtarea de francezi și apropierea de banii americani. Foamea a învins. După 1989 n-am mai vrut cultură, rafinament sau profunzime. Am vrut bani, mâncare și haine. Marţi a murit un om care a operat foarte bine cu sălbăticia acelor ani de după revoluție. Îl chema Valentin Nicolau și era patronul editurii Nemira. Acum câteva luni, în redacția Kamikaze, avea loc un dialog spumos al lui Alex Vărzaru cu răposatul.

Povestea vieții fostului director al TVR este fabuloasă. Imediat după revoluție era foarte sărac. La un an după, era nu doar foarte sărac, ci chiar mai rău: foarte dator, după ce încercase să scoată o revistă și-și umpluse apartamentul de retururi, pe care ulterior le aruncase la topit direct pe geam, într-o rabă. Recunoaște franc că fuma chiștoace de țigări găsite pe jos. Disperat, începe, ca prin minune, o corespondență cu fiica lui Sven Hassel. Se înțelege cu aceasta asupra traducerii a 14 titluri ale tatălui ei contra unei sume de câteva zeci de mii de dolari. Doar că el n-avea nici măcar un dolar și nimeni nu mai voia să-l împrumute, știindu-l insolvabil. Începe să asedieze băncile, stătea de la deschidere pe un scăunel, până când, seara, îl dădea gardianul afară. După trei săptămâni de cerșit, un director de bancă îl bagă în seamă și vine la el acasă, să vadă cu ce poate garanta. Pe atunci, trebuia să prezinți garanții de 1,4 ori valoarea creditului. Nicolau avea în apartament două scaune și-o măsuță. Și-atât. Când a venit ăla, a trebuit ca nevastă-sa să se ridice, că nu aveau unde să-l pună. Își amintește că doar foarte greu a găsit de unde să se împrumute cât să ia niște covrigei și-o apă minerală. A reușit foarte greu să ia contractul, dar, după zbateri imense, la 1 decembrie 1991 apărea prima carte a lui Sven Hassel în România. Tot tirajul de 75.000 de exemplare s-a vândut în prima zi. În septembrie 2014, în redacția Kamikaze, Nicolau își amintea: ”Dimineața eram într-o casă plină de toate cărțile astea și seara eram în aceeași casă, dar plină de bani. Erau teancuri imense de bani, peste tot numai bani. Eram cu niște amici și cu nevastă-mea și mă apucase o țăcăneală când am văzut că am reușit, am început să lovesc banii, să dau cu piciorul în ei, de zburau. Mi-am zis la un moment dat: «Dacă nu te oprești, o iei razna». Și toată noaptea am tăiat cu nevastă-mea bucăți de hârtie, cu scoci, i-am numărat și am făcut pachețele. Dimineața m-am dus cu niște saci și genți de voiaj la bancă. Creditul era acoperit, din prima zi.”

Acest om a fost, o spun toți cunoscuții, nu neapărat prietenii, un om bun. Acum a murit fulgerător, la doar 54 de ani. Dar a lăsat în urmă oameni recunoscători și povești fabuloase. Printre multe altele, povestea unui om care și-a trăit visul american la momentul potrivit. Un model de urmat chiar și acum, 25 de ani mai târziu.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: