Bebelușul - ghid de funcționare (II)

Spuneam săptămâna trecută că îmi doream o carte de instrucțiuni când am ajuns acasă cu fetița mea. De asta vă povestesc puțin din revelațiile mele, descifrate împreună cu medicul pediatru, dar și cu multe prietene mămici:

6. Au nevoie să stea la voi în brațe. Nu, nu o să se mute acolo pe veșnicie, cu cât îi țineți mai mult cât sunt mici și au nevoie, cu atât o să renunțe mai ușor. Fie-mea mă ignoră de pe la 6 luni, acum că e mare vine din când în când și mă strânge tare tare tare în brațe, dar să stea? Ha, ce glumă bună, nici gând. Se zbate ca un pește pe uscat când încearcă soțul să o drăgălească. Asta nu înseamnă că nu își ia rația de pupăcit (are program obligatoriu înainte de baie).  Nu încercați cu zdrăngănele, ceai, masaj sau alte rețete, îi țineți în brațe și se liniștesc, așa au fost „proiectați”.

7. Bebelușii nu vor ceai. Poate când sunt în Anglia și e ora 5. Nu le trebuie, nu au nevoie, nu e cazul, nu. Da, doar lapte. Matern ar prefera, exclusiv până pe la 6 luni și după ca bază până la 1 an, restul alimentației e complementară laptelui, nu invers (zice Organizația Mondială a Sănătății). Ceaiul conține polifenoli care reduc absorbția fierului și nu face decât să îi umple stomacul bebelușului cu o chestie fără nutrienți, în loc să stimuleze lactația bând lapte matern (daca nu mă credeți pe cuvânt puteți căuta pe internet ghidul de nutriție - “Principii în alimentația copilului și a gravidei”, publicat de UNICEF și Ministerul Sănătății).

8. Bebelușii n-au nevoie de pernă și plapumă, chiar dacă e iarnă. Sunt periculoase și complet contraindicate până pe la minim 1 an, se pot sufoca. Mai bine saci de dormit, sunt mai practici, sau pur și simplu o păturica. În loc de pernă un scutec de bumbac împăturit, în caz că mai scot lapte.

9. Temperatura rectală normală este peste 37 de grade Celsius. Administrarea de antitermice se recomandă de mai toți pediatrii la temperaturi de peste 38 grade. Și în general orice medicament administrat unui bebeluș, cu atât mai mult un antibiotic, e bine să fie recomandat de un pediatru, și nu după ureche sau după sfaturile rudelor, că a strănutat o dată acum 2 dimineți.

10. Bebelușii nu “trebuie” să doarmă noaptea. Nu trebuie să încercăm să îi învățăm, să îi dresăm sau să le dăm diverse ceaiuri sau și mai rău, medicamente cu efecte secundare periculoase ca să doarmă și să ne putem odihni (deși știu că visul oricărei mame e un somn de 8 ore). Trebuie doar să avem puțină răbdare și înțelegere pentru ca va trece (promit).

11. Toți bebelușii au tălpile plate până pe la 3 ani (nu are nicio legătura cu platfusul).

Dar promit pe viitor un articol mai pe larg și despre talonete, ghete vara și alte minunății.

sleepy00.wordpress.com

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: