Biciclist accidentat de un mopedist fără permis

Poliţiştii din Stoina s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe DN 6B, pe raza comunei Hurezani, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr de 25 de ani din Stoina, în timp ce conducea un moped pe DN 6 B, din direcţia Hurezani în direcţia Craiova, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat un bărbat în vârstă de 34 ani, din comuna Hurezani, care se deplasa pe o bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat cu ambulanţa la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu- Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care nu posedă permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: