Bolboşi: Reabilitează căminul cultural cu cei de la ajutor social

Autoritățile locale din Bolboși vor să reabiliteze un cămin cultural închis de mai bine de două decenii. Localnicii din  Bolboasa nici nu mai știu că au așa ceva în sat. Pe lângă această investiție, primarul Gheorghe Bilea are în plan și reabilitarea unui drum din satul Ohaba, pentru că accesul la biserică și la școală este greoi în special când plouă. Pentru aceste lucrări ar avea nevoie de o sumă frumușică de bani.

Căminul cultural din satul Bolboasa este închis de peste 20 de ani, iar autoritățile locale vor să aloce aproximativ 30.000 de lei pentru reabilitarea acestuia. Nu va fi angajată o firmă, ci lucrările vor fi executate cu beneficiarii ajutorului social. „Vrem să reabilităm căminul cultural din satul Bolboasa, pentru că  este închis de peste 20 de ani și este păcat. Trebuie să facem tavanul care este căzut, acoperișul și tâmplăria, iar apoi amenajările interioare și exterioare. A fost lăsat în paragină, iar aici se pot face o serie de activități culturale. Noi aici avem lăutari și putem organiza câte un spectacol din când în când, să mai aducem câte o piesă de teatru. În felul acesta se mai destind și oamenii, iar elevii vor avea unde să organizeze serbări”, a precizat Gheorghe Bilea.

Pentru că unitatea de cultură a fost închisă de mulți ani, sătenii din Bolboasa nici nu-și mai amintesc că au așa ceva în localitate. „Eu nu știu să avem cămin cultural aici. Nu am auzit pe nimeni de așa ceva. Dacă ar fi, s-ar face ceva în el, spectacole, serbări, dar nu avem. Măcar copiii de la școală să țină serbările aici, să nu se mai îngrămădească în clase”, a precizat o localnică.

Drumul de la Ohaba trebuie modernizat

Printre proiectele primarului din Bolboși pentru 2014 se numără reabilitarea și modernizarea drumului din satul Ohaba. „În satul Ohaba avem un drum de aproximativ 2 kilometri care deservește cam 60 de familii. Vrem să facem măcar jumătate din el în special unde este școala și biserica, pentru că accesul este greoi. S-au mai făcut pietruiri, dar rigolele sunt colmatate și toată apa când plouă se scurge pe drum. Accesul este greoi pentru cei care au mașini și fiind biserică sunt înmormântări, nunți, botezuri și trebuie să facem ceva. Am avea nevoie cam de 200.000 de mii de lei”, a mai spus Gheorghe Bilea.

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: