Bucurescu poate conduce primăria din arestul la domiciliu

Situația în care se află Sorin Bucurescu după arestarea sa la domiciliu, decisă de Judecătoria Târgu Jiu cu mai bine de o săptămână în urmă, rămâne una inedită și prin aceea că arestatul este în continuare și primar al comunei Slivilești.

Oricât au căutat cei de la Prefectură un temei legal pentru a decide suspendarea din funcție a edilului, pentru a face ca la Primăria Slivilești activitatea să fie una fără sincope, așa cum s-a întâmplat la Peștișani în perioada arestului preventiv a lui Florin Pavel, nu a fost găsit acel articol de lege care să permită suspendarea lui Bucurescu pe motive bine întemeiate.

Edilul a studiat Noul Cod Penal din scoarță în scoarță de când stă acasă cu vacile și a descoperit că, legal, are posibilitatea să meargă la Primărie pentru a-și exercita atribuțiile pe care i le conferă legislația. Ar trebui însă să ceară la instanță să i se permită să meargă la lucru și spune că nu se va folosi de acest drept pe care îl are atâta timp cât judecătorii au decis arestul la domiciliu.

Viceprimarul nu poate deveni primar interimar

Primarul spune însă că la instituția în fruntea căreia este cel puțin teoretic vor apărea probleme pentru că viceprimarul care îi ține locul nu are drept de semnătură în locul său la bancă, iar de aici apar și necazurile.

„Nu mă voi folosi de acest drept pe care îl am pentru a merge la lucru pentru că atâta timp cât s-a dat acest mandat de arestare la domiciliu mă conformez lui. Sunt însă probleme de rezolvat la Primărie și vor fi din ce în ce mai multe în perioada următoare, pentru că oricât ar încerca domnul viceprimar să mă substituie, nu poate face toate lucrurile pe care le făceam eu. O să vedeți la începutul lui aprilie, când o să trebuiască plătiți banii pentru transportul dascălilor, eu am drept de semnătură în bancă și sunt singura persoană de la Primărie, dumnealui nu are. O să vină alte și alte lucruri de genul acesta și, în plus, aveam de depus un proiect pentru modernizarea drumului spre Samarinești. Am lucrat mult timp la proiectul acesta și acum trebuia depus la București și la Consiliul Județean, iar dacă o să ratez finanțarea chiar o să îmi pară rău pentru că știu ce efort am făcut pentru a realiza acest proiect”, spune Bucurescu.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: