Cârţu nu s-a uitat la executarea penaltiului

Jucătorul care a marcat golul din meciul cu FC Braşov, Florin Hidişan, era al treilea desemnat să execute penalti în cazul obţinerii unei lovituri de pedeapsă. „Hidişan era printre cei desemnaţi să execute penaltiul, dar nu primul. Pe listă erau Nalaţi, Tiago şi Hidişan, dar cum ceilalţi doi nu se aflau pe teren a executat el”, a recunoscut Cârţu care nici măcar nu s-a uitat la execuţie: „Nici nu ştiu dacă portarul s-a dus după minge sau nu la penalti pentru că nu m-am uitat. Mă uit altădată, mă uit la televizor”.

În privinţa acestui meci, Hidişan consideră că echipa sa a jucat ultima şansă la salvarea de la retrogradare. “A fost un meci foarte dificil. Pentru noi şi practic, ne-am jucat ultima şansă de a ne salva de la retrogradare, ultima carte cum se spune. Nu am reuşit decât să câştigăm o bătălie zic eu şi până la îndeplinirea adevăratului obiectiv, adică să ne vedem o echipă salvată de la retrogradare, cred că mai sunt încă cinci finale de disputat pentru noi şi o să fie foarte greu”, a spus Hidişan care crede că această primă victorie a celor de la Pandurii în retur e o gură de oxigen de care echipa avea nevoie: “Ne bucurăm că am luat o gură de oxigen şi sperăm ca aceasta să fie o şi o descătuşare pentru noi şi să încercăm ca pe viitor, la următoarele meciuri să obţinem punctele pentru că asta e cel mai important”. Vorbind despre penaltiul executat de el şi contestat de braşoveni, Hidişan spune că a fost în apropierea balonului şi a văzut că a fost penalti clar. „Nu ştiu de ce au contestat pentru că a fost penalti. Eu eram chiar în spatele mingii şi am văzut faza şi cred că a fost penalti indiscutabil şi foarte clar”, a precizat mijlocaşul care spune că nu fusese primul desemnat să bată acel penalti dar a ales să execute pentru că avea încredere că va înscrie: “M-am dus, am luat mingea şi am bătut eu, nu am fost desemnat de către antrenor. Aveam încredere foarte mare în mine şi eram convins că voi înscrie. Mă bucur şi vreau să-i mulţumesc la Bunul Dumnezeu, pentru că am trecut printr-o perioadă mai grea, ca oricare sportiv, oricare om, dar aşa este, viaţa merge înainte. Mă bucur din tot sufletul şi mulţumesc la Bunul Dumnezeu că sunt sănătos şi că am putut să-mi aduc aportul la această victorie”.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: