„Căţelul cerşetor” de la Bolboşi, scos ilegal din ţară

Scandalul iscat la Paris în jurul căţelului folosit de un gorjean plecat pe malurile Senei pentru a cerşi scoate la iveală şi faptul că animalul de companie nu trebuia să fie în capitala Franţei la data la care a fost luat de lângă stăpânul său de reprezentanţii unei fundaţii de protecţie a animalelor.

Lassie a ajuns într-un adăpost după ce un medic veterinar de la asociaţia Cause Animale Nord a luat-o de lângă Iulian Văduva, gorjeanul care cerşea şi implora mila trecătorilor folosindu-se inclusiv de căţeluşa care îi era alături.

Bărbatul, de loc din Bolboşi, le-a prezentat francezilor documente din care reiese că Lassie este un cățel cu toate vaccinurile la zi și este microcipat la un cabinet din Târgu Jiu. Documentele respective au fost verificate de francezi, care au luat legătura cu medicul veterinar Vasile Popescu, acesta confirmând faptul că parafa de pe documente îi aparţine, el menţionând că numărul de identificare al animalului este greşit sau, de fapt, inexistent. Verificări ulterioare au dus însă la descoperirea proprietarului câinelui, Ion Văduva, din Bolboși, rudă probabil cu cerşetorul, dar şi la faptul că patrupedul nu ar fi trebuit să părăsească teritoriul naţional la data la care s-a produs scandalul la Paris.

Iulian Văduva a rămas fără căţelul său pe 19 septembrie, iar animalul a fost microcipat şi vaccinat la Târgu Jiu pe 4 septembrie. Legislația prevede că, în asemenea situaţii, animalele nu pot fi duse în străinătate decât după 21 de zile, lucru care însă în cazul lui Lassie nu a fost valabil. Cățelușa era deja la Paris cu stăpânul său înainte de a expira cele 21 de zile. Chiar și așa ea a stârnit simpatia a mii de francezi care au semnat o petiție pe internet prin care cer ca animalul să fie redat stăpânului său, cerșetorul gorjean reușind să obțină mila locuitorilor din orașul iubirii. Iulian Văduva a declarat și el, la rândul său, că îi este foarte greu fără Lassie și speră să reintre în proprietatea ei cât mai repede.

„Au venit și mi-au luat câinele. Nu mi-au spus cine sunt. M-am lovit, am căzut. Nu voiam să le dau câinele. Este al meu, avea carnet de sănătate, era vaccinat, eu aveam grijă de el. Eu aici stau mereu, cerșesc, dar nu deranjez pe nimeni. Celor care vor să mă ajute le spun că m-am îmbolnăvit de când mi-au luat câinele, plâng pentru ea pentru că îmi iubesc câinele. Le spun că îmi vreau câinele înapoi. De două luni cerșesc aici“, a spus Iulian Văduva, cu speranța că își va recupera câinele drag cât mai repede.

Vizualizări: 203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: