Ce a cerut deputatul Mocioi de la primari

Deputatul PP-DD de pe Colegiul 5, Niculina Mocioi, vrea să afle starea actuală a comunităţii gorjene, iar pentru asta a trimis fiecărei primării un set de întrebări privind şomajul, investiţiile şi gradul de autofinanţare. Aceasta crede că, în contextul proiectului de regionalizare, dar şi celui de reindustrializare iniţiate la nivel naţional, este nevoie de o diagnoză reală a Gorjului. 

Reporter: Aţi declarat acum câteva zile că o să demaraţi un proiect pentru a afla situaţia Gorjului. Aţi făcut ceva în acest sens?

Niculina Mocioi: Da, deja colegii mei de la cabinetul parlamentar au transmis către primării o serie de întrebări şi sper că, după ce voi primi răspunsurile, vom putea să avem o imagine clară a situaţiei actuale a judeţului nostru şi că vom realiza un proiect pentru oamenii din acest judeţ.

Rep.: Ce fel de întrebări?

N.M.: Toţi cei 70 de primari au primit zece întrebări, de fapt nouă pentru că a zecea este o rugăminte de a-mi transmite câteva idei pe care le consideră importante pentru dezvoltarea localităţii şi câteva probleme de ordin legislativ ce ar trebui reglementate cât mai repede. Am întrebat care este gradul de autofinanţare a comunei, oraşului sau municipiului pentru că ştiţi, în actualul proiect de regionalizare, primăriile care se susţin financiar au mari şanse să rămână în actuala poziţie, investiţii, despre numărul de salariaţi, sper să primesc date şi despre gorjenii plecaţi în străinătate, buget, dar mai ales gradul de civilizaţie. Adică, sper să aflăm cu exactitate cine are apă, cine nu, canalizare etc. În acelaşi timp o solicităm informaţii şi de la alte instituţii din Gorj.

Rep.: Ce credeţi că va reieşi, după ce veţi primi toate răspunsurile?

N.M.: Să aşteptăm să apară. Mă aştept să aflu că sunt localităţi fără apă şi canalizare, mulţi şomeri şi că bugetele primăriilor sunt insuficiente, dar sper că vom găsi soluţii. 

La nivel naţional se discută despre două mari proiecte derulate de USL, care sper că nu rămân la stadiul de subiecte pentru emisiunile TV. Regionalizare şi reindustrializare. Trei, de fapt, să nu uităm Constituţia. Avem nevoie de o diagnoză corectă şi reală pentru a putea găsi soluţii. Chiar sper că voi primi răspunsuri clare, fără cosmetizări, nu trebuie să spunem ceva doar ca să dăm bine, nu este o analiză a activităţii primarilor, este o încercare de a afla situaţia gorjenilor, cum trăiesc zi de zi.

Vizualizări: 174

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: