CE Oltenia rămâne fără circa o mie de salariați

Complexul Energetic Oltenia mai pierde aproximativ 1000 de angajați în acest an, fiind vorba despre 700 de angajați pensionabili și 240 care au beneficiat deja de pensionarea anticipată. Consilierul din cadrul CE Oltenia, Ion Rușeț, spune că toate sindicatele au fost notificate cu privire la concedierile colective începând cu data de 1 iulie.

Sindicatul Mine Energie Oltenia, cel mai mare din cadrul companiei energetice, a cerut ca aceste disponibilizări să fie amânate până la data de 1 octombrie și asta în cazul în care statul român nu va adopta ordonanța pentru venit de completare.

”Vreau să vă comunic că toate sindicatele din CE Oltenia au fost notificate cu privire la intenția de a reduce personalul cu data de 1 iulie. Notificarea a fost trimisă și la ITM Gorj. La nivelul anului 2021, suntem în jurul cifrei de 1000, dintre care 240 de salariați s-au pensionat în primele 3 luni ale acestui an. Deci, reducerea este în jurul cifrei de 700 salariați, dintre care majoritatea sunt pensionabili până la data de 30 aprilie 2020. Doar 136 de colegi vor fi din alte categorii decât din cele care îndeplinesc condițiile de pensionare”, a spus Ion Rușeț, la Radio Infinit.

Angajații companiei au și posibilitatea de a pleca din sistem la cerere, cu plata de salarii compensatorii, însă doar dacă posturile respective pot fi desființate. ”În condițiile în care vor să acceseze în mod voluntar la acest program de restructurare, noi facem o analiză cu privire la intenția colegilor, vom vedea ce post ocupă și dacă se va desființa în perioada următoare, altfel nu se poate. Noi am implementat plăți compensatorii cu un salariu de referință de 3.457 de lei, de la 1 la 11 salarii. De exemplu, de un salariu va benefica angajatul care a intrat în sistem după data de 1 ianuarie 2018”, a mai spus Rușeț.

Vizualizări: 4,422

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: