Certificatele de competenţe i-au scăpat pe elevi de Bac

Zeci de elevi din judeţul Gorj au scăpat de probele orale ale examenului de bacalaureat cu certificate de competenţe lingvistice şi digitale. Ca şi în anii precedenţi, candidaţii gorjeni care au promovat pe parcursul liceului examene cu recunoaştere internaţională au avut posibilitatea să îşi echivaleze rezultatele obţinute la aceste examene. Situaţia se aplică şi elevilor care în una din clasele IX-XII au obţinut premii la concursuri şi olimpiade naţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Aceştia post să îşi echivaleze la cerere proba scrisă de examen la disciplina la care au obţinut premiul. Recunoaşterea se face de directorul unităţii de învăţământ cu notă maximă. La nivelul judeţului Gorj există elevi care în urma obţinerii certificatelor de competenţă şi-au echivalat probele de evaluare a cunoştinţelor pe calculator sau a cunoştinţelor de limbă engleză sau franceză. Potrivit Cameliei Bibere, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, 20 de elevi de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu şi-au echivalat proba de calculator cu certificatele de competenţe digitale.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: