Cilică nu se lasă dus din piaţă

Zona Centrală a oraşului a fost lipsită ieri de protestatarii care de o săptămână şi ceva vin constant în fiecare după-amiază, cu zecile, pentru a-şi spune nemulţumirile faţă de actualul regim, dar, de azi, aceştia vor „recupera”. Autorităţile locale au avizat un al doilea miting de protest ce ar urma să aibă loc la scurt timp după încheierea celui aprobat deja pentru Liga Muncitorilor şi Disponibilizaţilor, condusă de Constantin Creţan. Liga are voie să protesteze între orele 16 şi 19, după ce săptămâna trecută programul a fost între 15 şi 18. Din această seară Asociaţia Românilor de Pretutindeni are şi ea acordul autorităţilor pentru a protesta între orele 20.00 şi 22.00. Asociaţia cu pricina este una condusă de Ion Diaconu Cilică, cel mai energic protestatar de până acum din Piaţă. Cilică a scandat şi în zilele trecute contra lui Băsescu, dar şi contra organizatorului mitingului la care el participa, Constantin Creţan, neînţelegerile dintre ei fiind generate de faptul că la ora 18.00 Creţan a respectat programul şi împreună cu apropiaţii săi a plecat acasă. El l-a sfătuit atunci pe Cilică să îşi ia avizele necesare pentru a protesta legal dacă doreşte să rămână până mai târziu în noapte, lucru pe care acesta l-a şi făcut. În consecinţă, din această după-amiază, jandarmii vor rămâne mobilizaţi în centrul oraşului mai mult timp de până acum. Rămâne de văzut şi cât de mare va fi numărul participanţilor, mai ales că se anunţă o vreme nu tocmai potrivită pentru astfel de acţiuni. La ultima acţiune, cea de luni seara, Cilică mai era în piaţă la ora 19.00 cu vreo 10-15 amici de-ai săi, cu care a mers inclusiv la sediul PDL pentru a-i huidui pe guvernanţi.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: