Cine este noul căpitan al pandurilor

Pandurii au rămas fără căpitan după plecarea ivorianului Viera la Rizespor în Turcia. Oarecum surprinzător, deşi au intrat ca titulari cu Amkar Perm, nici Voiculeţ şi nici Nistor nu au avut banderola de căpitan pe mână. Pustai i-a acordat-o tot unui străin, cipriotului Christou Paraskevas. Deşi nu a jucat încă niciun meci oficial pentru Pandurii, Paraskevas a impresionat la antrenamente prin calităţile sale, dar şi prin felul extrem de serios în care se pregăteşte. Cipriotul cu aproape 30 de selecţii în naţională pare un lider înnăscut şi are şanse mari să fie căpitan şi la debutul oficial în noul sezon, programat pe 18 iulie în Europa League. Doar Mingote poate să mai emită pretenţii la banderolă, dar portughezul nu mai e sigur nici măcar de locul său în echipă după sosirile lui Stanca şi Buchta. Mingote nici n-a fost folosit în primul amical.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: