Cireşarii din Turcineşti s-au reprofilat pe căpşuni

Gorjenii din Turcineşti, comună recunoscută pentru recolta de cireşe, s-au reprofilat pe cultura de căpşuni. Localnicii s-au asociat pentru a comanda zeci de mii de stoloni din străinătate. Unii dintre aceştia au plantat căpşuni încă de anul trecut, iar acum se extind. Oamenii se aşteaptă la o recoltă bogată în acest an, chiar dacă a nins şi în martie. Vârstnicii spun că ninsorile care cad după Zilele Babelor aduc belşug.

Cireşarii din comuna Turcineşti au găsit alternative pentru a-şi rotunji veniturile. După plantaţiile cu cireşi sau solariile cu legume, localnicii sunt tot mai mult interesaţi de cultivarea căpşunilor. Dacă anul trecut au început prin a planta stoloni în apropierea casei pentru consumul propriu, anul acesta oamenii şi-au pregătit suprafeţe mari pentru cultura de căpşuni. „La început fiecare şi-au pus căpşuni pe lângă casă, dar apoi oamenii s-au extins. Sunt localnici care au plantat stoloni pe mii de metri pătraţi. De la câteva fire, oamenii au trecut la cultura profesională, au pus căpşunile pe folie, au sistem de irigare prin picurare. În satul Rugi avem 3-4 familii care s-au asociat pentru a face o comandă în străinătate de 22.000 de stoloni. Sunt foarte mulţi tineri care se ocupă de cultura căpşunilor. Numai o singură fată a plantat căpşuni pe vreo 5.000 mp. Oamenii se ocupă şi de plantaţiile de cireşe pentru că asta e tradiţia comunei noastre, însă şi-au diversificat activitatea”, a declarat Vasile Gogălniceanu, primarul comunei Turcineşti.       

Căpşune înflorite acoperite de zăpadă  

Săptămâna trecută, în comuna Turcineşti a nins ca în toiul iernii, însă oamenii nu se tem că vor avea recolta de căpşuni diminuată la vară. Dan Nedelcu spune că are un soi de căpşuni care face fructe tot timpul anului. „Avem şi plantaţiile de cireşi. La început am pus doar câţiva stoloni pentru consumul propriu, după ce am primit vreo câteva fire de căpşuni de la cineva. Am văzut că fac rod şi m-am extins. Acum căpşunile au flori dar zăpada nu ne încurcă cu nimic. Eu am un soi foarte bun, este rezistent şi la boli. Stolonii nu fac căpşuni aşa de mari ca în pieţe, dar fructele sunt mult mai dulci şi aromate. Le-am pus pe folie, am sistem de picurare, dar nu le stropesc cu nimic. Într-adevăr e mai multă muncă, dar fructele sunt naturale 100%. De regulă, luăm cam câte 4-5 kilograme de căpşuni/stolon. Acest soi face căpşuni tot timpul anului, chiar şi pe zăpadă. Începem recoltarea cam prin luna mai”, a declarat Dan Nedelcu.

Depozit de colectare a fructelor

Autorităţile locale poartă discuţii cu o firmă interesată să amenajeze un depozit de colectare a fructelor. „Există o firmă interesată să facă o fabrică de prelucrare a fructelor în Turcineşti, însă am înţeles că aşteaptă Măsurile pe fonduri europene. În prima fază va amenaja un depozit de colectare a fructelor. Deja s-au interesat de teren. Noi, primăria, nu avem posibilitatea de a le pune teren la dispoziţie, însă i-am pus în legătură cu nişte localnici care au de vânzare 1000-2000 de mp, în Cartiu şi Turcineşti. În momentul de faţă, reprezentanţii firmei sunt în negocieri cu proprietarii terenurilor respective”, a precizat primarul Gogălniceau.

Vizualizări: 300

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: