Cluburile de fotbal vor să scape de datoriile la bugetul public

FRF, LPF și cluburile solicită noi ajutoare şi cer ca datoriile pentru dobândirea licenței să fie plătite până pe 29 mai, cu o lună mai târziu decât e stabilit acum, iar debitele din relația cu statul să nu mai fie luate în considerare. Statul a ajutat deja cluburile care au trimis sportivii în şomaj tehnic plătind o parte din salarii.

Cluburile de fotbal vor să încaseze bani de la stat, dar să și scape de datoriile către bugetul public, susţine gsp.ro. Veniturile atrase din bugetele Primăriilor și Consiliilor Județene au fost completate recent cu un fel de șomaj tehnic adaptat special pentru sport. Ordonanța Guvernului a stabilit că și sportivii pot primi 2.340 de lei de la stat, sub formă de ajutor social. De șomaj tehnic fotbaliştii însă nu puteau beneficia, fiindcă nu plăteau taxele către asigurările sociale, așa cum le plătesc angajații obișnuiți. Contractele de activitate sportivă, o formă de angajare creată special pentru sprijinirea cluburilor sportive, sunt taxate doar cu 10 la sută față de venitul net iar contractele de muncă au taxe de 76 la sută, adică un salariu net de 10.000 de euro înseamnă un efort de 17.600 de euro din partea angajatorului, nu de doar 11.000 de euro, așa cum se întâmplă în fotbal.

Șefii cluburilor au discutat recent și au mai formulat o cerere nouă şi vor ca datoriile către stat să nu mai conteze deocamdată. Federația îi susține, a trimis către UEFA o cerere de eliminare a debitelor înregistrate către bugetul public din lista datoriilor obligatoriu de plătit pentru primirea licenței.

FRF a mai cerut și extinderea termenului de plată până la 29 mai, în loc de 30 aprilie, data limită din prezent. Astfel, în sarcina cluburilor cu datorii ar mai rămâne de achitat doar datorii către angajați și către alți parteneri, iar statul ar trebui să mai aștepte banii datoraţi de cluburi.

Vizualizări: 396

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: