Concurs amânat la o primărie din Gorj

Zilele decretate libere de Guvernul României au bulversat programul mai multor instituții din țară. Astfel, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost nevoită să amâne mai multe concursuri pentru ocuparea mai multor funcții în instituțiile publice. Printre acestea se numără și concursul ce viza ocuparea funcției de secretar de oraș la Țicleni, județul Gorj. Concursul fusese programat inițial luni, 23 ianuarie, însă acesta s-a amânat pentru joi, 26 ianuarie, ora 11.00. Postul de secretar la Țicleni a rămas vacant în septembrie 2016 când fostul secretar Dragoș Geică a promovat concursul de administrator public la primăria Rovinari. Şi primăria Târgu Cărbuneşti a trebuit să amâne o licitaţie.

Vizualizări: 1,345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: