Cosmin Popescu a făcut sobe pentru şcoala din Păişani

Copiii care învaţă la şcoala din Păişani, comuna Stoina, au începând de ieri căldură în clase. Micuţii tremurau de frig de câteva zile bune, dar norocul a făcut ca pe lângă şcoala lor să treacă Mihai Cosmin Popescu şi caravana PD-L, aflaţi în campanie electorală. Pentru că nu era nevoie decât de repararea celor două sobe pentru ca micuţii să aibă căldură, candidatul PD-L şi-a zis să treacă de la vorbe la fapte şi a tocmit doi meseriaşi să repare soba. Cu o investiţie mică, tânărul candidat a rezolvat problema frigului din şcoală, în doar câteva zile.

Mihai Cosmin Popescu, candidat la Camera Deputaţilor pe colegiul 3 din partea Partidului Democrat Liberal, a fost impresionat de situaţia  în care se află elevii de la Şcoala Primară din satul Păişani, Stoina. Unitatea găzduieşte în două săli de clasă 55 de elevi, care până acum au  învăţat în frig.

Impresionat de situaţia celor mici, Mihai Cosmin Popescu şi-a luat angajamentul în refacerea celor două sobe din şcoală. Starea vremii s-a înrăutăţit în ultima perioadă şi copiii veniţi la şcoală au stat îmbrăcaţi în sălile de clasă. Candidatul PD-L pe colegiul 3 a  trimis ieri  o echipă de muncitori pentru a face sobele promise. O sobă a fost terminată, iar micuţii se pot bucura de căldură.

Printre părinţii sosiţi să îşi aştepte odraslele s-a aprins o discuţie  asupra noilor condiţii create în şcoală. „Până astăzi nu s-a făcut  foc”, a declarat un tătic venit să îşi aştepte copilul la şcoală şi care a fost surprins că în clasă era cald. Schimbarea bruscă de temperatură din ultimele zile i-a împins pe părinţi să îi îmbrace mai gros pe copii, pentru că în şcoală era la fel de frig ca afară.

Acum, după ce tânărul politician a rezolvat o problemă care ar fi trebuit să fie minoră pentru autorităţile locale, altă atmosferă s-a creat în unitatea de învăţământ. “Era frig în clasă şi îi avem cam bolnăvicioşi pe copii”, a spus o mămică. Micii şcolari vin şi de la 3 kilometri pe jos la şcoală prin frig şi acum sunt mulţumiţi că măcar găsesc căldură în clase.

Ajuns ieri la faţa locului, Cosmin Popescu  a vorbit cu titulara  şcolii, Plăişanu Eugenia, care a ţinut să îi mulţumească pentru condiţiile create tinerei generaţii. ”Mulţumim Cosmin Popescu că şi-a aplecat urechea la problemele noastre”, a adăugat titulara şcolii generale la sfârşitul discuţiei. Lucrările la cea de a doua sobă vor fi începute marţi.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: