Crescătorii de vaci din zonele defavorizate, verificaţi de APIA

Fermele de bovine din zonele defavorizate vor fi verificate de APIA începând cu data de 15 septembrie. Pe lângă animalul propriu zis, fermierii care au cerut subvenţie pentru vaca defavorizată (vaca din zona de munte), trebuie să aibă paşaportul în original al animalului, crotalii originale în ambele urechi ale bovinelor, precum şi registrul fermierului. Reprezentanţii APIA Gorj spun că dacă un animal este găsit fără crotalii, acesta este considerat animal negăsit. Neregulile constatate la faţa locului duc la sancţiuni anuale, chiar excludere de la plată.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj va demara controalele în teren la crescătorii de bovine din zonele defavorizate care au depus cereri de plată în perioada 10 iunie-15 iulie. Controale vor viza existenţa crotaliilor animalelor, paşapoartele şi înscrisurile din registrul de mişcare a animalelor, inventariind întreaga exploataţie a agricultorului.

Conducerea APIA Gorj spune că fermierii din zonele defavorizate care au solicitat subvenţii pentru bovine sunt obligaţi să menţină animalele în exploataţie până la data de 16 ianuarie 2014, mai exact şase luni de la data depunerii cererii. „Potrivit condiţiilor de acordare a ajutorului specific pentru vacile de lapte sau taurine din rase de carne din zona defavorizată, termenul de retenţie a animalelor (data până la care fermierii trebuie să menţină în exploataţie bovinele solicitate în cerere) este data de 16 ianuarie 2014. În caz contrar, fermierii riscă sancţiuni care pot duce până la excluderea de la plată”, precizează Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

La Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-au depus un număr de 2.021 cereri pentru un număr total de 7.558 capete animale din care: 7.524 vaci de lapte şi 34 capete taurine de rasă.

BENEFICIARI

Beneficiarii schemei de plată sunt producătorii agricoli care deţin un efectiv cuprins între 2 şi 15 vaci de lapte, sunt înregistraţi în sistemul de administrare al cotelor de lapte, cu cotă pentru livrări şi / sau vânzări directe şi care au sediul într-o zonă defavorizată ( Novaci, Baia de Fier, Crasna, Muşeteşti, Polovragi, Bumbeşti-Jiu, Peştişani, Runcu, Schela, Stăneşti, Tismana, Padeş, Bolboşi, Borăscu, Ciuperceni, Negomir).   

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: