Crimă la Stoina anchetată de la nivel de Bucureşti

Audieri maraton la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un dosar în care procurorii din judeţ nu au reuşit să facă lumină timp de aproape doi ani. Moartea unui bărbat de aproape 50 de ani în toamna lui 2008 a rămas neelucidată până în prezent, deşi doi procurori criminalişti, Gheorghe Roibu şi, respectiv, Emil Moţa, au coordonat ancheta care considera că victima nu ar fi fost supuse unor violenţe. Nicolae Druţă este din Stoina şi nu era căsătorit în momentul decesului, sora sa depunând sesizări la instituţiile abilitate ale statului, în speranţa aflării adevărului, ea fiind convinsă că patronul unui local in comună l-ar fi snopit în bătaie pe fratele său.

Plângerile femeii au ajuns până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a trimis la Târgu Jiu pe Vasile Vintilescu, un procuror care toată săptămâna aceasta are programate audieri peste audieri. Nu mai puţin de 30 de localnici din Stoina au venit sau urmează să mai ajungă azi şi mâine la Târgu Jiu pentru a răspunde în faţa anchetatorului, magistratul încercând să afle ce anume ştie fiecare dintre aceştia despre cazul în care trebuie să facă lumină. Curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj era ieri „populată” de martori sătuli să stea ore în şir pentru a mai povesti ceea ce declaraseră şi cu doi ani în urmă la Poliţie, oamenii spunând că victima avea răni extrem de grave pe corp, pe care nu şi le-ar fi putut face singură.

Un punct de vedere oficial pe această temă nu am putut obţine, procurorul de caz fiind ocupat cu audierile, iar procurorul ofiţer de presă al Parchetului aflându-se în concediu de odihnă în această perioadă.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: