Pe la un an jumătate fetița mea și-a făcut un prieten: mic, pufos, de pluș. Un cățel (iubește cățeii-în familia noastră nici că se putea altfel).

Până aproape de trei ani a mai fost cum a mai fost, îl mai lua la o plimbare, îl mai lăsa acasă, era drăguță și haioasă cu Cuți tot timpul după ea.

Când a mers la grădiniță, evident, Cuția mers și el.Atunci chiar deveniseră nedespărțiți. Nu-l lăsanicio secundă, lucra cu el în mână, se spăla pe mâini cu el între picioare, se îmbrăca cu el în brațe, devenise o mică acrobată (chiar cred că i-a prins bine la dezvoltarea motricității). Da, tot era drăguță și haioasă cu Cuți tot timpul după ea.

A fost foarte bine că l-a avut, acomodarea la grădiniță e o perioadă dificilă și solicitantă pentru un copilaș așa mic (3 ani) și chiar e recomandat să aibă o jucărie care să-i facă să se simtă în siguranță, să le aducă aminte de casă și să le facă procesul de acomodare mai ușor.

Și a ținut-o așa până cam acum o lună (deci cam jumătate de an au fost "împreună"). M-am gândit eu că e suficientă perioada de acomodare (asta plus faptul că nu se mai vindeau și începuseră să arate cam horror după atâta utilizare). Așa că, într-o joi seara, am întrebat-o dacă nu vrea să-l lase mâine pe Cuți acasă, că uite ce obosit e (măi, și zău că arăta obosit după atâtea spălări). Și a zis: da. L-a lăsat acasă, în weekend l-a mai băgat în seamă de vreo două ori, de luni deja l-am lăsat să se odihnească cât era ea la grădiniță. Când eram eu într-o deplasare l-a mai avut o dată cu ea și apoi a uitat complet de el, l-am băgat deja printr-un dulap, la “arhivă”.

Am zis să vă povestesc treaba asta în ideea în care s-o mai întâmpla și altor părinți/copii. Să nu ne panicăm, să nu încercăm să forțăm copilul să renunțe la “păturica de siguranță” când încă nu e pregătit. Cu răbdare, la momentul potrivit, dacă sunteți atenți și nu-l ratați, o să renunțe fără nicio problemă la el.

În cazul nostru, momentul potrivit nu a fost, așa cum m-aș fi așteptat eu când s-a "lipit" de una din educatoare (deși se înțelege bine cu amândouă) ci când și-a făcut prieteni la grădiniță. Acum îmi povestește, de exemplu, că Andrei a tras-o de rochiță și Denis a apărat-o, sau că a făcut schimb de biciclete cu Sara, sau că a citit la o măsuță cu Anya (poate vă povestesc altă dată cum a reușit împreună cu Vlăduț să închidă toți copiii afară din grădinița). Are "plieteni" acum, nu mai are nevoie de niciun prieten de pluș.

http://sleepy00.com/