Dian Popescu are mână liberă de la centru pentru alianţe

Vicepreşedintele PNL, Mihai Voicu, a venit la sfârşitul săptămânii trecute la Târgu Jiu şi a reconfirmat faptul că Dian Popescu are mână liberă să facă alianţe cu orice partid. Discuţia a venit în urma nemulţumirilor pe care le au liberalii cu privire la majoritatea din Consiliul Judeţean.

Mihai Voicu a confirmat că actualul preşedinte are mână liberă să facă alianţe cu ale partide. „Domnul Popescu poate să facă alianţe cu cine vrea, nu i se impune absolut nimic. Ştiu şi de problema din Consiliul Judeţean”, a declarat Mihai Voicu.

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a mai spus că nu vrea o alianţă cu PDL, aşa cum tot s-a vehiculat, ci o înţelegere. „Aş vrea să lămuresc un lucru. Nu vreau o alianţă cu PDL. Nu cred că se va putea aşa ceva. Este vorba de o înţelegere între consilierii judeţeni ai PDL şi PNL pentru a lua deciziile corecte în cadrul Consiliului”, a declarat Dian Popescu.

Mihai Voicu a spus şi el că alianţa cu PSD din punct de vedere aritmetic este inutilă. „Oricum PSD are majoritate cu sau fără noi, alături de PRM”, a spus Voicu.

Manţog: Liberalii să-şi rezolve problema cu Angheloiu

Consilierul judeţean Ionel Manţog a declarat că înainte să se gândească la astfel de înţelegeri, liberalii să îşi rezolve problema cu vicepreşedintele Radu Angheloiu. „Liberalii trebuie mai întâi să îşi rezolve problema cu Angheloiu, să se gândească cu cine votează, cu ei sau cu PSD şi după aia să vorbească de astfel de înţelegeri”, a spus Ionel Manţog.

Mihai Voicu a adus în discuţie şi conducerea actuală a PD-L. Acesta este convins că partidul este condus de Ionel Manţog şi nu de Ion Ruşeţ, care este preşedinte interimar. „Nu avem o problemă la o înţelegere cu PDL, dar avem o problemă cu PDL-ul lui Ionel Manţog. Domnul Ruşeţ este preşedinte numai pe hârtie”, a mai spus Mihai Voicu.

În replică, Manţog a spus că vicepreşedintele PNL nu ştie ce vorbeşte. „Băieţii ăştia care aterizează prin Gorj când îşi aduc aminte nu ştiu de vorbesc”, a declarat Ionel Manţog

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: