Dosarul copiilor de magistraţi se mută la Hunedoara

Procesul în care doi copii de magistraţi gorjeni au fost trimişi în judecată pentru trafic şi consum de droguri nici nu a început bine că s-a şi încheiat, o sentinţă nefiind însă încă luată. Cătălin Avramescu, fiul unei judecătoare, şi Constantin Emanuel Gherghe, nepotul prim-procurorului Parchetului Târgu Jiu, au fost trimişi în judecată alături de un amic de-al lor, Silviu Mladin.

Toamna trecută mascaţii au dat buzna în apartamentele lor din Târgu Jiu şi Bucureşti, unde erau studenţi la drept, adică viitori jurişti, posibil chiar magistraţi, anchetatorii descoperind aici heroină, un drog de mare risc, din care tinerii trăgeau cu nădejde. Aceştia au fost reţinuţi atunci pentru o zi, procurorul DIICOT de caz preferând să nu mai ceară mandat de arestare preventivă, ancheta fiind finalizată la sfârşitul iernii. Procesul celor trei a început la sfârşitul lui februarie, dar a fost amânat de câteva ori, Cătălin Avramescu cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea judecăţii, lucru pe care l-a şi obţinut recent. În consecinţă, procesul se mută la Tribunalul Hunedoara, o primă sentinţă fiind aşteptată cel mai devreme spre sfârşitul anului, mai ales că în curând vine şi vacanţa judecătorească, iar regula este ca orice proces să debuteze cu o amânare două de termene.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: