Dreapta fără Băsescu

Pe măsură ce se depărtează de Traian Băsescu, Partidul Democrat-Liberal dă semne tot mai clare de apropiere faţă de PNL. După europarlamentare, nu ar fi exclus să vedem o alianţă PNL-PDL, eventual luând aproape Forţa Civică şi PNŢCD, dar fără Mişcarea Populară.

Traian Băsescu militează de luni bune pentru unirea dreptei, dar după regulile lui şi în jurul Elenei Udrea, ceea ce acum, cel puţin, pare o utopie. Sunt semne însă că unirea dreptei se va face, dar fără Traian Băsescu. Va fi o dreaptă aparent mai slabă şi fără şanse de câştig. Şi totuşi, Băsescu a trădat, a reevaluat, a coabitat de prea multe ori. Şi mereu şi-a sacrificat aliaţii. Aşa că, o dreaptă fără Băsescu, chiar dacă mai slabă, este totuşi de dorit.

Dacă se va merge pe o dreaptă unită cu Băsescu, şansele de câştig la prezidenţiale sunt mult mai mari. Dar dacă unirea nu va fi în jurul Elenei Udrea sau al lui Emil Boc, riscul ca preşedintele să trădeze pe baza unei negocieri cu Victor Ponta, aşa cum a mai făcut-o, este mult prea ridicat.

Cred că dreapta ar trebui să renunţe în acest an la a aplica proverbe de genul: scopul scuză mijloacele sau te faci frate cu dracul până treci puntea. Pentru că scopul în România nu mai trebuie să fie câştigarea cu orice preţ a alegerilor, ci însănătoşirea clasei politice.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: