E oficial, Ştiinţa Turceni merge la baraj !

Ştiinţa Turceni s-a încoronat campioană la judeţ în acest weekend. Trupa antrenată de Octavian Cojocaru s-a impus cu 9-0 pe teren propriu cu Inter Bîlteni iar singura urmăritoare, Petrofac Ţicleni, a fost umilită la Cruşeţ, scor 0-6! Turceniul are astfel 11 puncte avans cu 2 etape înainte de final şi nu mai poate fi prinsă nici matematic. Titlul de campioană nu le aduce însă celor de la Ştiinţa şi promovarea automată la liga a treia. Turceniul aşteaptă acum să afle numele adversarei din barajul pentru promovare. În ultimii ani, echipele din Gorj nu s-au mai lipit la promovări. În 2010, Petrolul Ţicleni a pierdut categoric, 0-4 cu CSM Slatina, în 2011 Ralbex Turcineşti a trecut de Şopot cu 3-2, dar apoi s-a retras din campionat, pentru ca anul trecut tot Ţicleniul să piardă dramatic cu Muncitorul Reşiţa, 1-2. Acum e rândul celor de la Turceni să-şi încerce norocul. Adversarul şi-l vor afla spre finalul lunii.

Rezultate, Liga a IV-a, etapa a 24-a:

Ştiinţa Turceni – Inter Bîlteni 9-0, Unirea Cruşeţ – Petrofac Ţicleni 6-0, Flacăra Amaradia – Gilortul Cărbuneşti 1-5, Parângul Sadu – Minerul II Mătăsari 4-1, Energetica Tismana – Vulturii Fărcăşeşti 6-3, Ştiinţa Hurezani – Viitorul Negomir 2-1, Internaţional Băleşti – Petrolul Stoina 1-1.

Clasament: 1. Ştiinţa Tuceni 67 puncte    2. Petrofac Ţicleni 56 pct.      3. Gilortul Cărbuneşti 55 pct.        4. Internaţional Băleşti 50 pct.        5. Unirea Cruşeţ 43 pct.         6. Inter Bîlteni 36 pct.        7. Parângul Sadu 31 pct.        8. Ştiinţa Hurezani 24 pct.     9 şi 10. Viitorul Negomir şi Vulturii Fărcăşeşti – ambele câte 23 pct.   11 şi 12. Petrolul Stoina şi Minerul II Mătăsari – ambele câte 21 pct.       13. Flacăra Amaradia 15 pct.          14. Energetica Tismana 12 pct.

Notă: ultimele două retrogradează în liga a cincea

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: