Elevii de la CNTV respectă tradiţiile româneşti

Activităţile festive prilejuite de aniversarea a 120 ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” au continuat şi pe parcursul zilei de ieri. Manifestările nu au fost alese să se desfăşoare întâmplător în această zi, când este sărbătoarea tradiţională a Mucenicilor. De altfel, toate acţiunile se bazează pe un proiect de parteneriat educaţional şcoală-grădiniţă, încheiat recent între CNTV şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 din Târgu-Jiu. Loredana Stoian, unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului, spune că atât şcolarii, cât şi preşcolarii au de câştigat din acest parteneriat: „Cu timpul, se va crea o prietenie de durată între copii, care iau parte la o serie de acţiuni comune pe durata parteneriatului. Ieri, de exemplu, fiecare elev de-a V-a a avut un frăţior de 4-5 ani, cu care a desenat, a cântat, a dansat, a  participat la diferite concursuri, într-un cuvânt, l-a învăţat o mulţime de lucruri noi, printre care şi bunele maniere”. Elevii şi-au demonstrat talentul creativ prin confecţionarea ecusoanelor pentru prietenii lor, realizarea de afişe cu titlul proiectului, dar şi prezentarea, într-un mod inedit, a legendei mucenicilor. De asemenea, copiii au dat dovadă de spirit de iniţiativă, pentru că au venit cu idei proprii pentru jocurile şi momentele artistice desfăşurate. Ca totul să fie aşa cum şi-au dori organizatorii, la acţiune au dat o mână de ajutor şi câteva eleve voluntare de clasa a XI-a, care i-au ghidat pe micuţi la toate activităţile derulate. Manifestarea de ieri a avut drept principal obiectiv descoperirea vechilor tradiţii şi obiceiuri româneşti. În acest sens, preşcolarii au fost primiţi de gazde cu pâine şi sare, iar după ce au dus la bun sfârşit toate etapele din mini-programul artistic, au mâncat împreună mucenici cu miere şi nucă. Atât elevii, cât şi micuţii preşcolari păstra cu siguranţă amintiri plăcute de la activităţile de ieri, pentru că înainte să plece acasă, au lansat baloane inscripţionate cu mesajul CNTV-120 ani, în curtea liceului. Astfel, printre activităţile pe care organizatorii şi le-au propus pentru lunile următoare se numără plantarea câte unui „copac al prieteniei” în faţa liceului şi a grădiniţei, dar şi prezentarea unui teatru de păpuşi.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: