Elevii gorjeni cumpără ţigări de la şcoală

Elevii gorjeni se aprovizionează cu ţigări chiar de la magazinele din incinta şcolilor sau de la comercianţii ambulanţi amplasaţi pe trotuare ori pe aleile de acces în instituţiile de învăţământ. Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj au organizat săptămâna trecută o acţiune în vederea depistării unităţilor de învăţământ unde se desfăşoară activităţi de alimentaţie publică şi comercializare fiind expuse spre vânzare ţigări şi băuturi alcoolice. Nu a fost depistat niciun agent economic care comercializa băuturi alcoolice, însă au fost sancţionaţi 12 comercianţi din Târgu Jiu, Motru, Bumbeşti-Jiu, Tismana şi Peştişani care vindeau ţigări la bucată elevilor în incinta sau în vecinătatea unităţilor şcolare. Amenzile aplicate se ridică la aproximativ 16.500 de lei. „Foarte mulţi comercianţi se amplasează în incinta sau pe aleile de acces în unităţile de învăţământ cu acordul conducerii şcolilor, fie verbal sau scris. Noi vom verifica în continuare autorizaţia acestora pentru că avem sesizări din partea părinţilor referitoare la faptul că se comercializează produse necorespunzătoare calitativ”, a declarat Mihaela Răducan, comisar şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: