Energia, debut acasă în 2011 cu o înfrângere

Handbaliştii de la Energia Pandurii nu par să fi intrat în ritmul campionatului nici la cel de-al doilea meci oficial programat în acest sezon. Jucătorii lui Liviu Andrieş au suferit ieri primul eşec pe teren propriu din acest an, fiind învinşi la Târgu Jiu de CSM Bucureşti, echipă care s-a întărit în acest retur cu doi jucători de la Energia, Ciobanu şi Savenco.

Suporterii handbaliştilor gorjeni nu au avut motive de bucurie la debutul celor de la Energia Pandurii pe teren propriu, favoriţii fiind învinşi cu scorul de 31-28 de CSM Bucureşti. Echipa din Târgu Jiu a înregistrat astfel al doilea eşec consecutiv al din noul an, după ce a pierdut săptămâna trecută şi meciul disputat, în devans, cu HCM Constanţa. Ambele partide au fost amânate de FR Handbal din turul sezonului, din cauza programului echipei naţionale. Meciul programat ieri de la ora 12:00, la Sala Sporturilor, a adus în faţa suporterilor o echipă gorjeană destul de subţire, afectată şi de pierderea lui Păiuş după jocul de la mijlocul săptămânii de la Constanţa. Nerefăcuţi nici după drumul obositor de la Constanţa, afectaţi şi de o serie de accidentări din lot, dar şi de o eliminare a lui Giotoiu la jumătatea meciului, cei de la Energia au cedat pe final practic acest joc în care oaspeţii au condus  până la pauză, după prima repriză impunându-se cu 17-15. După zece minute de joc CSM conducea deja cu 5-2, iar Energia a reuşit să egaleze în prima repriză abia în minutul 18, dar oaspeţii au revenit rapid la conducere, având două goluri avans la pauză. Energia a părut să îşi revină în prima parte a reprizei a doua când a preluat conducerea pe tabelă însă doar până în minutul 49 când CSM Bucureşti a egalat şi a început să se distanţeze pe tabelă, încheind meciul cu un avans de trei puncte. Pentru Energia au evoluat la acest meci unsprezece jucători, cel mai bun marcator fiind Vukas cu şase reuşite, urmat de Şandru, Florea şi Iacob cu câte cinci goluri marcate. Gorjenii pierd astfel contactul cu plutonul fruntaşelor din Liga Naţională după ce au încheiat prima parte a campionatului pe podium. Energia a pierdut patru puncte în doar două etape, după ce a pierdut în această iarnă mai bine de o echipă din jucătorii care au evoluat  anul trecut şi a adus doar jucători tineri pentru a completa lotul.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: