Externalizarea carierelor nu schimbă planul de concedieri din CEO

Planul de management al directorului general Laurenţiu Ciurel, referitor la cele 3000 de concedieri în 5 ani, va fi pus în aplicare indiferent de externalizarea unor cariere nerentabile pentru Complexul Energetic Oltenia.

Compania urmăreşte să scape de cariere precum Berbeşti, Alunu sau Husnicioara, unde sunt livrări către CET-uri, marii datornici la CE Oltenia. Compania a anunţat că la şase luni are de recuperat datorii de peste 800 e milioane de lei, ceea ce înseamnă că nu s-a recuperat nimic din anii trecuţi, iar creanţele au crescut. Chiar dacă unii lideri de sindicat au crezut că restructurarea din planul de management al directorului general Laurenţiu Ciurel se face prin externalizarea acestor cariere, directorul Diviziei Energetice Aurel Medinţu spune că nu are legătură una cu alta. „Planul de disponibilizare e una, iar finalizarea unor externalizări a unor unităţi care aduc pierderi complexului e alta“, explică acesta.

Minerii şi energeticienii ar putea pierde venitul de completare după modificarea ordonanţei 36. Aceasta nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial şi nu se ştie dacă este nevoie de minim 1000 de concedieri pe an sau pe mai mulţi ani pentru a beneficia de venitul de completare. „Deocamdată nu este luată o decizie, dar probabil că se va ţine cont de corelarea tuturor documentelor valabile în aşa fel încât să beneficiem de toate facilităţile, să venim în sprijinul salariatului. Pentru noi nu este clar că ordonanţa se referă la o mie într-un an. Interpretarea pe care o dau eu că dacă ai prezentat un plan cu mai mult de o mie pe mai mulţi ani nu are de ce să nu se aplice ordonanţa“, consideră Aurel Medinţu.

„Cred că ce se întâmplă la Husnicioara se va întâmpla şi în alte unităţi. Probleme ca la RAAN sunt şi la CET-urile din Vestul ţării, la Arad, Oradea, Timişoara. E posibil ca şi la aceste unităţi să se ia măsura sistării livrării cărbunelui”

Dumitru Pârvulescu, lider sindicat Peşteana

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: