Fabrica de gips carton, investiţie abandonată

Una dintre cele mai serioase investiţii ce se anunţa în oraşul Turceni se mişcă cu paşi de melc. Fabrica de gips carton, construită de grupul LaFarge, a rămas de câteva luni la aceeaşi fază, spune primarul localităţii Ion Iordache. Investitorii nu se grăbesc să dea drumul la producţie chiar dacă aceştia respectă contractul pe care îl au cu CE Turceni de la care cumpără cenuşă încă de anul trecut. “Ei lucrează şi acum dar în ultimul timp au lăsat-o mai moale. În ultima discuţie pe care am avut-o cu ei au spus că vor da drumul la producţie anul viitor sau în cel mai fericit caz la sfârşitul acestui an. Când au început ei investiţia, construcţiile erau în floare, acum însă a scăzut foarte mult acest domeniu, nu au pentru ce să producă şi de asta nici nu se grăbesc”, a declarat primarul din Turceni, Ion Iordache. Până acum, investitorii francezi au construit la Turceni doar partea de infrastructură şi utilităţi, urmând ca anul acesta să construiască halele de producţie. “Au şi o platformă de depozitare pentru cenuşa pe care o iau de la complex iar restul o transportă la alte fabrici de ale lor”, a menţionat primarul Iordache. Investiţia se întinde pe 30 de hectare şi este estimată la aproape 80 de milioane de euro. Săptămâna trecută, grupul LaFarge a cerut un nou acord de mediu Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj privind construirea unei noi staţii de captare, încărcare şi transport auto cenuşă bloc 3 la CE Turceni.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: